Congresul Naţional de Drumuri şi Poduri, organizat la Iaşi în perioada 19-22 septembrie, şi-a închis oficial porţile.Timp de patru zile, participanţii au dezbătut subiecte de interes pentru infrastructura rutieră, cu prezentări de lucrări ştiinţifice, expoziţii şi vizite tematice, în acord cu cele mai noi tehnologii apărute la nivel internaţional.
Prezentările de lucrări s-au încheiat cu draft de rezoluţie ce urmează a fi analizat de participanţii de la Iaşi, în vederea elaborării unei forme finale a acesteia, ca bază de lucru atât pentru specialişti, cât şi pentru a fi înaintată partenerilor şi forurilor direct interesate de la nivel central.
Printre ideile structurate la finalul Congresului au fost cele cu privire la îmbunătăţirea activităţii de gestionare a drumurilor publice, evaluarea reţelei de drumuri din România, precum şi extinderea sistemului de evaluare a calităţii lucrărilor de drumuri, prin analizarea, în paralel, a compoziţiei mixturilor asfaltice şi a caracteristicilor tehnice, bazată pe criterii clare de performanţă.
Totodată, demararea unui program naţional de cercetare rutieră, pentru elaborarea unor strategii clare în domeniu şi promovarea de acţiuni privind dezvoltarea unor drumuri inteligente au fost subiecte intens dezbătute. Nu în ultimul rând, la finalul dezbaterilor s-a vorbit şi despre proiectul Autostrăzii A8 – Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, pentru care s-a propus construirea pe bază de structuri durabile, care ar reduce considerabil costurile.
Congresul de la Iaşi s-a încheiat, sâmbătă, cu o vizită tehnică organizată pe DN 28B, pe tronsonul Târgu Frumos – Botoşani, ce urmează a fi reabilitat în perioada următoare. Este vorba despre 71,5 km de drum naţional, care va fi configurat la o lăţime de 9 m, cu o lăţime efectivă a căii de rulare de 7 m şi acostamente de un metru.
Pe tot traseul se vor regăsi 9 poduri, dintre care 8 actuale, ce vor fi reabilitate, ultimul urmând a fi nou construit, cu o lăţime de 10m.
„Vorbim despre un proiect important de infrastructură, de legătură cu zona de nord a regiunii, în valoare totală de aproximativ 81 milioane de euro. Procedurile pe proiect sunt avansate, momentan fiind analizate deja ofertele tehnice, urmând ca în cel mai scurt timp să iasă evaluarea financiară şi atribuirea contractului, astfel încât în primăvara anului viitor, în perioada aprilie-mai, să putem demara lucrările”, a precizat pentru Ziarul Evenimentul, Ovidiu Mugurel Laicu, directorul general regional al DRDP Iaşi şi vicepreşedinte al Comitetului de Organizare al Congresului Naţional de Drumuri şi Poduri.
Comenteaza