Funcţia de procuror şef al Serviciului teritorial DNA Suceava a fost scoasă la concurs de structura centrală. În prezent, funcţia este deţinută de botoşăneanca Mihaela Mihai Popa, care a preluat conducerea DNA Suceava pe 1 aprilie 2014. Iniţial, aceasta a fost delegată să preia funcţia de procuror şef, după care a susţinut un concurs pe post, mandatul său de trei ani expirând anul trecut. Prin urmare, conducerea DNA structura centrală a scos funcţia la concurs.

Potrivit legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, numirea în funcțiile de procuror șef serviciu se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

DNA a scos însă la concurs 12 funcţii de conducere printre care cea de procuror șef al serviciilor şi birourilor de profil, dar şi opt funcţii de procuror șef la serviciile teritoriale din ţară, inclusiv cel de la Suceava. Procurorii care doresc să-și depună candidatura, se pot înscrie până la data de 08 octombrie 2018, ora 16:00, la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Mihaela Mihai Popa a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, iar ulterior, în 2003, a absolvit şi Institutul Naţional de Magistratură. După definitivat, a activat timp de un an ca magistrat la Judecătoria Botoşani, iar în 2004 a revenit în cadrul instituţiei Parchetelor. În 2008, a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, specializându-se pe linia investigării infracţiunilor de corupţie, iar din iulie 2012 a devenit prim-procuror al acestui Parchet.

Anuntul pentru ocuparea posturilor vacante de procuror sef a fost publicat pe site-ul DNA :

„Potrivit dispozițiilor art. 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, numirea în funcțiile de procuror șef serviciu și procuror șef birou în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Direcția Națională Anticorupție declanșează procedura în vederea ocupării următoarelor posturi vacante de procuror șef serviciu/birou:

Structura centrală:
– procuror șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupție din cadrul Secției de combatere a corupției;

– procuror șef al Serviciul de combatere a corupției la nivel înalt din cadrul Secției de combatere a corupției;
– procuror șef al Biroul de combatere a infracțiunilor comise în legătură cu achizițiile publice din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție;
– procuror șef al Biroul de combatere a infracțiunilor care aduc prejudicii bugetului public din cadrul Serviciul de combatere a macrocriminalității economico – financiare al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.
Structura teritorială:
– procuror șef al Serviciului Teritorial Brașov;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Craiova;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Galați;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Iași;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Oradea;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Ploiești;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Suceava;
– procuror șef al Serviciului Teritorial Timișoara.
Procurorii care doresc să-și depună candidatura, se pot înscrie până la data de 08 octombrie 2018, ora 16:00, la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Procedura de numire a procurorilor în funcțiile de conducere prevăzute la art. 55 din Legea nr. 303/2004, este reglementată prin Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 329 din 12 aprilie 2006, modificată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 727/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 12 mai 2009 și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 355/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 03 iunie 2011.
Cererea va fi însoțită de un curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și orice alte înscrisuri considerate relevante, potrivit prevederilor art. 21 din regulament.
După consultarea colectivului de procurori, cu respectarea confidențialității opțiunilor și a avizului consultativ al Colegiului de conducere, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție înaintează propunerea de numire în funcțiile de conducere vacante, Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru procedura de numire a procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 161/07.07.2011, a adoptat punctajul orientativ de evaluare pentru numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, în conformitate cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 303/2004 și Hotărârea nr. 235/12.07.2011 prin care a fost stabilită tematica și bibliografia unitară privind numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs.
Prin Hotărârea nr. 8/16.01.2012 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii au fost modificate Hotărârile nr. 161/07.07.2011 și nr. 235/12.07.2011 ale Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul eliminării din tematică a domeniilor Management și Comunicare și, implicit, a eliminării din bibliografie a lucrărilor de management și comunicare.
În conformitate cu prevederile art. 21 rap. la art. 19 alin. (2) – (6) din regulament candidații vor susține un interviu în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, prin care s-au adoptat punctajul orientativ de evaluare, tematica și bibliografia privind numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs pot fi consultate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.”