Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „A.T.Laurian” au parte la finalul acestei săptămâni de trei zile de sărbătoare. Intrate în tradiţia instituţiei didactice de renume, „Zilele Colegiului A.T.Laurian” aduc un scurt respiro de la ritmul alert al anului şcolar şi permit ca în următoarele zile de joi, vineri şi sâmbătă predarea şi învăţarea să fie înlocuite cu dezbateri, musafiri, concursuri, vizite şi, de ce nu?, distracţie.

Programul de sărbătoare a fost realizat de dascăli astfel încât să readucă în prezent istoria colegiului botoşănean, personalităţile ce i-au trecut pragul ca elevi şi profesori, odată cu istoria românească ale cărei frământări le-a resimţit din plin şi instituţia de învăţământ aflată acum în sărbătoare.

Laurienii vor lansa cărţi, vor discuta pe marginea ultimilor lecturi, vor picta, vor dansa în ritmuri greceşti şi se vor întrece în măiestria dirijării mingii în porţile de handbal şi fotbal, sau către coşurile de baschet. Nu va lipsi tradiţionala confruntare sportivă între profesori şi elevi, dar nici dezbaterile pe subiectele „fierbinţi” privind alegerea unei linii profesionale, construcţia personalităţii şi relaţionarea cu societatea actuală.

Engleza, franceza şi germana vor fi aprofundate prin intermediul concursurilor, geografia şi istoria la fel, iar matematica va deveni ceva mai puţin dificilă îmbrăcând haine ludice.

Dascălii au pregătit cu aceeaşi ocazie o serie de vizite strategice, vizate fiind Centrul Cultural de Limbi Străine, Mediateca, dar şi sinagoga din municipiul Botoşani.

Chiar dacă în acest an zilele Colegiului A.T.Laurian s-au scurtat ca perioadă, nu lipseşte din program Concursul de Miss şi Mister. Acesta va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 17.

„Suntem în febra pregătirii unor proiecte, le derulăm şi le continuăm pe altele deja începute, e o agitaţie continuă la colegiul Laurian, dar trebuie să ne facem timp şi pentru aceste momente de sărbătoare ce au devenit tradiţie la noi. Le mulţumesc colegilor care se implică şi în acest an în organizarea unor activităţi cât mai atractive şi consistente, astfel încât să câştige toată lumea şi să ne amintim cu drag şi de această sărbătoare.”, este declaraţia Mihaelei Prăjinariu, directorul unităţii de învăţământ.