Pe o bucată de hârtie igienică folosita, găsită de un cetățean in wc-ul gării, un admirator al PSD a scris mărunt cu un creion chimic:
„Să-i de-a Dumnezeu sănătate lu’ doamna senator Doina Fedorovici, o Ana Pauker a partidului care prin lupta de clasă tovărășească împotriva statului paralel a reușit să ne pună un ministru capabil sa ne crească salariile și pensiile și să ne aducă bunăstare la noi in familie. De când bunicu l-a văzut la televizor pe Budăi cum explica pe înțelesul tuturor cum o să crească pensiile, bea numai whisky single malt și fumează havane, pe datorie. Moșul și-a comandat de pe net slipi și șlapi de firma să-i aibă pe la vară când o să meargă la băi în Grand Canare pe bilet de pensionari de la Casa de Pensii. Nu mai spun că s-a înscris și la școala de șoferi că vrea să-și cumpere din prima pensie un Mercedes S Class, cu bord de mahon și volan îmbrăcat în piele de pinguin. Tata s-a țâcnit și el de când a văzut la Antena 3 că Guvernul lu’ Viorica de la Videle dă la toți bugetarii salarii dublate, bonuri de vacanță, al 13-a salariu și ca spor de sărbători , bani de porc de Crăciun și miel de Paști. Și că dacă tot primește un purcoi de bani a băgat divorț de mama și a dat anunț pe Facebook că-si caută amanta blonda cu craci lungi și cu 20 de ani mai tânără. Normal că mama a acceptat să se despartă de tata că cică se dă Ordonanță de Urgență ca toate femeile divorțate să primească o compensație de 10.000 de euro pentru fiecare an de căsătorie. Cum are acte pe vreo 30 de ani cu tata a socotit că se poate muta în Dubai într-o garsonieră, chiar lângă mall-ul acela de unde își face cumpărăturile Irina lu’ Dragnea. Doar soră-mia cea mică e puțin mai supărată că un analist economic a spus la știrile unui post tv plătit de statul paralel din banii lui Soroș că bunăstarea lu’ PSD e pe caiet și că datoriile vor trebui plătite peste vreo zece- cinșpe ani de cei ce sunt acum la școala primară. În rest eu aș mai scrie ce fericită este familia mea însă am terminat să mă cac și trebuie să plec că pierd trenul spre Spania, unde merg la căpșuni ca să câștig și eu niște euroi cu care să-mi cumpăr o mașină străină pe care să o înmatriculez cu numărul ăla șmecher: _U_EPSD.”
Comenteaza