Aveam un prieten care de regula se plictisea. Pana a descoperit facebookul. Ei bine, s-a integrat asa de bine in societatea de postaci de bazaconii incat a fost parasit de toti prietenii. Dar in schimb el are multe like-uri pe FB. Mie mi-a dat block pentru ca i-am dat unlike la o postare despre care si acum cred ca e penibila. Ei bine, isi filmeaza prietenul meu cu telefonul copiii cantand la pian undeva in preajma Craciunului. Pune filmuletul pe FB si scrie: „Asa ceva n-ai mai vazut. Un copil care canta la pian dumnezeieste„. Intru si eu sa vad ce n-am mai vazut. Un copilut, frumusel, de vreo 10 ani, canta la pian „melc merc codobelc” cu un singur deget. Si-i scriu persoanei in cauza: „Pai bine, ma amice, sunt copii care canta melodia asta la pian cu degetele de la picioare. Ce e asa deosebit la cum canta asta?. E deosebit pentru ca-i al meu” mi-a raspuns si m-a si blocat. Si uite asa, m-am gandit sa scriu si despre parinti care-si „vand’ copiii pe facebook in goana lor dupa like-uri.

Foto mare. O camera de copil cu postere din Cars pe pereti, plina de masinute. Un copilas mic, strengar, cu un zambet misto pe fata. Haideti sa recunostem ca toti copiii zambesc si rad fain. Comentariu la foto: „L-am lasat singur 3 minute si a imprastiat toate jucariile„. Pai bine, ma idioato, ce voiai sa faca?! Sa dea cu aspiratorul? Sa sterga geamurile interior exterior si dupa aia sa-si aranjeze hainutele in dulap? A facut orice ar fi facut alt copil caruia i-ai fi pus la indemana un sac de jucarii.

Sau m-am saturat de cate poze cu primul cuvant scris de „copilul meu cel mai cel„, in mare parte poze cu cuvantul „mama„, scris la varste care mai de care mai precoce. Mama e o proasta, sa stii copile. Se plictiseste si te expune in vitrina pentru ca alt motiv de mandrie nu are. Si-a tras-o cu taica-tau si ai iesit tu. Na! Si ne bucuram toti acum pe facebook de faptele impreunarii.

Si mai e moda cu serbarile sau cu 1 iunie, sau mai nou cu Halloween. Bine, nu e acelasi lucru. La serbari, e cu totul si cu totul special. Daca aruncam o privire pe FB in perioada serbarilor, ne ingrozim.

Vedem copilul cantand, copilul dansand, recitand o poezie, copilul in costum national, deghizat pentru vreo piesa de teatru. Aici imi aduc aminte de un film cand nu mai incapeau toti copiii in roluri intr-o piesa de Pasti si au deghizat pe cativa in homari. Ca Isus a avut in jurul sau creveti si fructe de mare cand s-a nascut in iesle! Se intampla intr-o scoala din Londra. Bine, despre ei se stie ca-s retarzi, de aia au si ales sa iasa din UE. Si aici, in cazul nostru, nu mai stiu parintii ce sa inventeze, in ce posturi care mai de care mai jenante sa-si puna copilul. E de inteles ca minorul nu are cum sa aiba simtul masurii pentru ca nu stie ce e ala in primul rand. Dar un parinte responsabil ar trebui sa-l aiba. Inventand costumatii si introducand copilul intr-o lume imaginara, el va crede ca acea lume exista. Si va crede mult timp si nu va fi mare lucru sa ajunga la maturitate tot in lumea lui, pentru ca mami si tati au avut grija sa-l invete ca masinile chiar vorbesc sau exista Ironman. Povestile nu mai sunt povesti, sunt poze pe FB, tampenii americane si poezii invatate cu de-a sila.  Copilul nu  e Ileana Cosanzeana, sau Sanziana sau Mariuca. Nici macar Alba ca Zapada sau Cenusareasa E nu stiu ce Printesa din castelul submarin, e Catwoman sau Wonderwoman. Dar nici asta nu e chiar grav. Pana la urma, daca pustiul se simte bine si tu esti multumit de poza pe care o vei posta pe FB, atunci il poti deghiza si in „diavolul cu copita despicata„. Insa toate aceste actiuni, provocate la o varsta frageda, izoleaza copiii de real. Ii determina si pe ei sa stea toata ziua la televizor la desenele animate cu Dexter, unde se construiesc masini de tortura sau sa nu-si dezlipesca ochii din calculator sau tableta. Am doi nepoti. Exact asa.

Exista insa parinti de o dobitocenie iesita din comun. Sunt cei care isi filmeaza copiii, afiseaza in public filmele umflandu-si penele ca si cum plodul lor ar fi descoperit perpeetum mobile de speta intai. De fapt, nevinovatii recita o poezie sau canta ceva, asa cum se pricep ei mai bine, fara nici un talent insa cu acea candoare data de varsta. Consider ca asa ceva trebuie si poate fi savurat doar in sanul familiei. Pe mine nu ma intereseaza. Dau pe youtube, caut „British got  talent” si vad toate hiturile din lume cantate doar de copiii. Dar talentati cu adevarat. La cativa ti se ridica parul de pe maini si ti se face pielea gaina. In nici un caz nu canta „melc melc codobelc„.

Sigur, multe mame sau tati se vor supara pe mine, inclusiv frate-meu probabil, insa acesta e adevarul. Expunandu-i pe facebook nu faceti decat sa stirbiti candoarea si sa spulberati unicitatea copilului vostru. Il scoateti pe o taraba, la concurs. Iar premiul se masoara in like-uri. Sigur ca nu veti fi descurajati niciodata. Primiti apecieri de la tot familionul, de la prieteni, de la prietenii prietenilor, si uite asa aveti senzatia ca sunteti vizionati, ca puneti ceva interesant pe wall. De fapt puneti ceea ce nu sunteti voi, puneti doar un produs al vostru, poate al iubirii voastre, insa pe o piata saturata. Niciodata nu veti avea aprecierile copilului lui David Beckham. Pentru ca el chiar este cineva, e un superstar, si din asta se hraneste. Pe voi ce ca incalzeste ca Tanta da like la o poza cu fiul vostru cand sta pe olita? Toti stau sau au stat. In schimb, fiul lui Beckham primeste like si cand sta cu spatele. Pentru ca el chiar e un subiect. Pentru a fi niste „subiecte”,  copii trebuie sa realizeze ceva. In orice domeniu. Sau voi sa realizati ceva. Din acelasi film, o replica memorabila. In urma unui concert un star rock dadea un interviu. Si spune: „Copii, nu dati bani pe droguri. Deveniti niste staruri si vi se vor oferi pe gratis„!. Daca sunteti in stare sa extrapolati, ajungeti unde am spus. Fiti cineva sau instruiti copiii sa devina cineva, prin munca si invatatura; si atunci veti avea parte de likeuri in lumea reala. Si de faima pe care v-o doriti. Si de invidia altora la care ravniti. Vezi avea parte chiar si de like-uri pe FB daca asta va tine de cald.

Uitati ce scrie o prietena de a mea, de profesie la baza psioholog:

„Oamenii respira, traiesc, iubesc dirijati de norme sociale. Mai nou, dependenta de retelele sociale ne „amprenteaza” parcursul vietii. Astfel, avem foarte putine experiente directe despre lume si nu percepem decat indirect majoritatea lucrurilor pe care le credem reale. Aratam doar partea frumoasa, realizarile, perfectiunea, pentru ca ceilalti sa ne „evalueze”fericirea. Contorizam apoi numarul de like-uri. Ceilalti nu stiu cum e viata ta de fapt, apreciaza „ambalajul” in care o prezinti, te invidiaza pe ascuns, te doresc sau venereaza pentru totdeauna…E simplu: alegi o poza perfecta (neaparat photo-shop-ata!), din cea mai tare vacanta, cu cel mai larg zambet, „alegi”cuvintele potrivite si … POST. Urmaresti reactiile si te simti bine. Si repeti experienta. Pentru ca iti place!

Cu cat identitatea sociala este mai puternica, cu atat identitatea personala este mai putin importanta si, cu cat identitatea personala este mai evidenta, cu atat individul are mai putin nevoie de o identitate sociala. Pana la urma ambele (si identitatea sociala, si cea personala) satisfac aceeasi nevoie de imagine pozitiva de sine.”

Ei bine, vedeti unde bate? Dependenta de retelele sociale, percepria gresita a realitatii, lauda, numarul de like-uri, poze perfecte, placerea de a fi admirata, sunt de fapt niste tare ale parintilor. Iar pentru a fi stapaniti de un sentiment de automultumire, se folosesc de proprii copii.

Nu am terminat aici, sunt multe de spus despre acest subiect.

Insa cu siguranta va veni o zi in multe din familiile care si-au „promovat” copiii pe diverse retele de socializare, cand se vor prezenta deconturile. Veti trebui sa raspundeti pana la urma la intrebarea „Mami, tie nu ti s-a parut penibil sa pui poze asa cu mine?„. Si atunci, ca niste parinti inteligenti ce sunteti veti raspunde: „Eu te-am facut, eu te omor!”