Prin 1995 începeam să scriu la ziar. Tot în acele vremuri aveam primul contact direct cu politicienii timplui: Mocanu, Ureche, Hilote, Simionovici, Baltă, Afrăsânei, Sandu, Pujină, Dănuţa şi alţii. Oricum dacă ar fi să-i enumăr pe toţi, puţini îşi mai amintesc de aceste nume…, de acele vremuri. Cei mai mulţi…, deloc, sau aproape deloc. Erau politicienii post-decembrişti, flămânzi de putere, de bani, dar parcă mult mai cinstiţi şi drepţi faţă de actuala clasă politică. Cel puţin erau cu mai multă şcoală, fie ea şi de partid. Parcă erau mai culţi, mai civilizaţi, mai spălaţi şi cu siguraţă cu mai multă frică de Dumnezeu, cu mai mult respect faţă de alegători.

I-am criticat şi le-am cerut socoteală şi lor însă nu s-au supărat pe mine. Din potrivă am câştigat respsect în faţa lor criticându-i şi au încercat întotdeuna să mă convingă că au dreptate cu contraargumente solide.  Lucru care din păcate  nu se mai întâmplă cu politicenii din ziua de astăzi. Nu vreau să le fac un laudaţio celor vechi. Doamne fereşte de aşa ceva. Slavă Domnului au păcatele lor  Mă simt însă dator să scriu aceste rânduri și să atrag atenţia asupra unei involuţii a clasei politice care a început să ne mintă cu aşa o uşurinţă încât nu mai pot să sta deoparte. Pur şi simplu ne i-au de proşti, ne mint în faţă că ne este bine în timp ce trăim tot mai geu şi ne prezintă scenarii apocaliptice în cazul în care alţii ar ajunge la putere în locul lor. Chiar pe bune, ne credeţi un popor de idioţi?!

Cine își mai amintește de conferințele de presă de la partide ?!

Și ca să vă explic cum era altădată v-aș povesti doar cum era relația dintre clasa politică și presă. Săptămânal, partidele organizau conferințe de presă unde ziariștii, indiferenț de cât de tari sau slabi erau, de critici sau obedienți,  puteau participa fără să aibă acreditare  și să pună întrebări oricărui doreau mușchii lor. Evident că se răspundea la toate întrebările și nimeni nu se supăra. De reținut este că că niciun ziarist nu primea un șfanț ca să scrie de bine sau de rău. Cel mai important este că se organizau conferințe de presă, spre doesebire de zilele noastre când se trimit pe mail doar comunicate de presă. Nu de puține ori, conferinețele de presă se transformau în adevărate dezbateri și se prelungeau până noaptea târziu, terminându-se la un șpriț de vin, dar păstrându-se un dialog cililizat și constructiv între ziarist și politician.

Niciun partid politic nu îndrăznea să ceară ziarelor să publice gratis comunicate de presă, așa cum este acum.  Se încheia în prealabil un contract și până la publicarea comunicatului  se plătea o factură la un preț corect. Pespectivul comunicat de presă era notat vizibil cu un mare și  vizibil (P) , de la PUBLICITATE, ceea ce dovedea ca a  fost publicat pe banii partidului si că nu este opinia vreunui ziarist sau a redacției. Din păcate aceste reguli nu mai sunt respectate în ziua de astăzi. Apar tot felul de comunicate de presă pe care unii colegi chiar le  semneaază, deși le-au preluat integral cu copy paste de pe mail.

Întorcându-ne a conferințele de presă, pot să vă spun că ziariștii îi bombardau pur și simplu pe politicieni cu întrebări incomode și paradoxal, primeau și răspunsuri. Acum conferințele de presă au cam dispărut, iar atunci când se țin sunt de fapt un fel de monologuri ale celor care le organizează.  Se adresează extrem de puține întrebări și chiar dacă sunt, nu se dau răspunsuri.

De pe vremea când Doina Fedorovici servea cafelele la PSD

Am căutat în zadar o poză cu Doina Fedorovici la partid. Mi-am dat seama că nici nu am cum să gasesc veo una pentru că în acele vremuri nimeni nu o poza pe Doina. Era fata care ne servea cu cafele la confeința de presă. Pur și simplu, nu prezenta interes.  Era fata blajină de la țară,  ajunsă peste noapte la oraș…, protejata doamnei Viorica Afrăsânei de la PSD. Până și hainele și coafura erau la fel ca ale șefei de partid. Nu avea niciun fel de personalitate, era copia fidelă și mută a  șefei de partid.  Când se făceau poze i se cerea fără milă să se îndepărteze un pic, să nu strice cadrul.  Această frustrare a ei, de a fi tot timpul în planul secund, fata care aduce cafelele, a făcut-o să dea din coate și să ajungă unde este acum. A învățat multe de la mentorul ei Viorica Afrăsânei, însă a omis câteva lucruri esențiale: respectul, bunul simț și mai ales limita. Doina nu are niciuna dintre aceste calități, mai ales limită. Spre deosebire de Viorica Afrăsânei, Doina și-a pus pe funcții toate neamurile directe și indirecte. Viorica Afrăsânei nu ar fi făcut niciodată așa ceva. Era o femeie educată care avea respect față de oamenii pregătiți și competenți, avea bun simț față de alegători și mai ales avea limită. Nu se întândea mai mult decât o ținea plapuma, nu cădea în păcatul abuzului.  Nu cred vreo clipă că Viorica Afrăsânei ar fi acceptat să candideze de una singură pe o funcție la partid, fără contracandidat,  și să facă atâta tam-tam încât să dea impresia că participă la nu știu ce alegeri libere și democratice. Doina a făcut acest lucru și a tras sforile să obțină și unanimitate de voturi. Jenant, sută la suta comunist. Aici se vede  diferența de educație, diferența între o persoană capabilă și una frustrată, bolnavă de putere, de funcție.

Acum, Doina Fedorovici are mii de poze pe care zilnic le postează cu mândrie pe paginile de socializare. La ce-i folosesc dacă toate pozele sunt false, făcute la comandă, în împrejurări regizate?! Nu are nicio fotografie reală, instantanee, din acelea surprinse la partid pe vremuri, la mitunguri sau conferințe, alături de liderii politici ai vremurilor trecute. Doina își pictează la comandă propria icoană făcătoare de minuni. Mai mult ca sigur,  în final va ieși un chici ordinar.

 

Va urma !