Drumul strategic a picat. Dupa anularea unei licitatii la care nu s-a prezentat nimeni, proiectul s-a impotmolit printre alte acte in sertarele celor de la Autoritatea de Management. Valoare aproiectului este de peste 73 milioane de euro și prevede modernizarea a patru tronsoane de drum județean care vor lega 14 localități, respectiv Albești, Blândești, Călărași, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Hănești, Hlipiceni, Lunca, Mihălășeni, Răuseni, Sulița, Todireni , Trușești și până la localitatea Șipote din Iași. Este vorba de asa numitul drum strategic care va interconecta comunele in portante din Botosani. Specialistii CJ Botosani s-au ambitionat la faca o singura licitatie pebtru un singur constructor pentru toate cele 4 tronsoane de drum si nimeni nu s-a prezentat.

In urma cu aproape o luna sute de conducatori auto din judet s-au adunat in fata Prefecturii Botosani pentru a protesta in ceea ce priveste starea jalnica a acestui drum.

Timp de mai bine de un an, drumul strategic din judeţ a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului. Valoarea estimată a contractului pentru drumul strategic este de 254.036.553,75 lei fără TVA şi este împărţit în cinci loturi. Obiectivul de investiţii prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.

Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi-Rediu-Răuseni-Călăraşi), DJ 282 (Răuseni-Todireni-Albeşti-Truşeşti-Dângeni-Hăneşti), DJ 297 (DN 29D-Blândeşti-Suliţa-Lunca-Todireni) şi DJ 294 (Dângeni-Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi-DJ 282 H (Şipote-limită judeţ Botoşani)

Presintele CJ Costica Macaleti a declarat ca institutia pe care o conduce va face un efort suplimentar si va suporta o diferenta de pret de aproape 1 milion de euro pentru ca la urmatoarea licitatie in ceea ce priveste drumul strategic sa se prezinte cineva:

„Legea care a marit salariu minim in constructii si faptul ca s-au scumpit toate materialele au facut ca suma de 73 de milioane de euro sa nu mai fie atractiva pentru un constructor. Este clar ca drumul costa mai mult. Am transmis la Autoritatea de Management faptul ca suntem dispusi sa preluam o parte din costuri insa nu am primit nici un raspuns”. 

Oficialii CJ nu exclud posibilitatea unei intalniri cu omul de afaceri Dorinel Umbrarescu, patronul UMB cea mai mare firma de asfaltari din Romania pentru a-l convinge sa participe la aceasta licitatie. Cert este ca deocamdata drumul stategic a ramas in ceata, iar studiile de fezabilitate mai au valoare doar inca un an, dupa care toate procedura trebuie reluata.