Unicat în toată ţara prin ceea ce oferă, complexul Cornișa Aqua Park & Sports Botoşani îşi aşteaptă de astăzi oficial clienţii pe cele peste 50 de hectare amenajate special pentru ei cu piscine, bazine de înot, centre SPA, terenuri de sport, amfiteatrupentru spectacole, patinoar artificial şi râu artificial de pentru rafting.

 

Activităţi recreative care vor putea fi desfăşurate:

 

  • Înot
  • sărituri în apă de la tobogan
  • sărituri la trambulină
  • plajă
  • saune
  • masaj
  • rafting
  • hochei
  • patinaj pe gheaţă
  • patinaj pe role
  • tenis de câmp
  • baschet
  • fotbal
  • plimbări cu bicicleta
  • plimbări în aer liber
  • jocuri în spaţii special amenajate
  • concerte in aer liber
  • spectacole de teatru 

 Tarifele le puteţi găsi cu un click AICI

 La inaugurare au participat sute de oficialităţi invitate din judeţele Moldovei, dar şi din Ucraina şi Republica Moldova.  

Timp de trei zile, începând cu ora 18.00, în parcul de agrement Cornişa vor avea loc mai multe spectacole cu intrare liberă.

Programul celor trei zile de spectacole:

17 MAI – DR ALBAN, OTTAWAN, NANA, GELU GRAUR,
SOUND OF BONEY M FEAT SHEYLA BONNICK, HOLOGRAF

18 MAI – FILARMONICA BOTOSANI, SHIFT, SORE, DJ RYNNO FEAT SYLVIA, IOANA IGNAT & BAND

19 MAI – AMADEUS, FELI, NATALIA GORDIENKO, CONNECT-R, VOLTAJ

 Proiectul a demarat în 2008 când s-a început efectiv proiectarea complexului. Contractul de finanţare a fost semnat abia în 2011, iar lucrările au început în 2013. Parcul de agrement a fost finalizat la finele anului 2018 şi inaugurat pe 17 mai 2019, după ce s-au făcut mai multe probe necesare pentru recepţia lucrărilor.

 Discursul primarului Cătălin Flutur la inaugurarea Cornișa Aqua Park & Sports Botoşani

 Sunt mai bine de 10 ani de când am lansat pentru finanțare proiectul a ceea ce astăzi poartă numele de Cornișa AquaPark. Un deceniu de când mi-am imaginat prima dată – așa cum fac de fiecare dată când inițiez un nou proiect de investiții pentru dragul nostru Botoșani – sentimentele de bucurie și de împlinire din momentul inaugurării acestui obiectiv de excepție. Astăzi mi-am văzut cu ochii visul din urmă cu 10 ani. Am tăiat panglica de la AquaPark Cornișa cu convingerea că am realizat ceva util municipiului, ceva așteptat cu bucurie, cu mândrie și cu speranță de toți botoșănenii. Le mulțumesc public încă o dată tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea AquaPark. Dumnezeu să ne ajute să avem înțelepciunea de a gestiona bine acest extraordinar parc de agrement, care ne oferă nouă, tuturor, nu doar posibilitatea de a ne relaxa, ci și șansa de a obține beneficii importante din turism, în anii care urmează”, a declarat primarul Municipiului Botoşani, Cătălin Flutur.