Ioana este asistentul virtual al E.ON Energie România care răspunde imediat, indiferent de ora la care ai apelat-o, în fiecare zi a săptămânii, înclusiv sâmbăta şi duminica şi îţi pune la dispoziţie informaţii legate de soldul tău la factura de gaz/ electricitate şi îţi confirmă plăţile făcute. Mai mult, dacă ai optat pentru autocitire, asistentul virtual comercial te ajută şi preia datele legate de indexul contorului de gaz sau electricitate.
Noua soluţie de self service a rezultat din strădania companiei de a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor care doresc să beneficieze de soluţii simple şi facile, oferindu-le astfel experienţe utile şi plăcute.
Ioana poate fi sunată gratuit la numerele de telefon: 0800.800.366 şi 0800.800.900, dar pentru ca ea să te poată ajuta trebuie să îi spui codul de încasare pe care îl găseşti în orice factură la secţiunea: Date client. Asistentul virtual poate prelua simultan peste 100 de apeluri telefonice şi astfel nu va fi nevoie să aştepţi pentru a intra în contact cu un alt operator.
În cazul în care doreşti informaţii de altă natură decât info sold, confirmare plăţi şi transmitere autocitire, există opţiunea ca apelul să fie preluat de către agenţii Centrului de Servicii Clienţi E.ON, de luni până vineri.
Comenteaza