A deveni deja ceva obişnuit să nu mai poţi circula cu maşina prin oraş atunci când ploua mai tare în Botoşani. Duminică noapte a fost Cod Portocaliu aşa că ploaia torenţială a inundat principalele artere de circulaţie şi evident că timp de câteva ore bune circulaţia a fost blocată.
Pe Calea Națională s-au inundat zonele Lidl și în față la stadion. Apa trecea cu mult de borduri ceea ce a făcut ca doar maşinile de teren şi camioanele să poată să trecă prin zonă. Mai mulţii şoferi cu maşini mici, care s-au aventurat să treacă prin lacul din faţa stadionului, au rămas cu maşina în mijlocul apei.
Pe strada Împărat Traian nu s-a mai putut circula de loc. Apa adunată pe stradă era atât de adâncă încât nici camioanele nu puteau trece. La fel a fost şi în zona CET-ului nu s-a mai putut circula deoarece apa ajungea până la jumătatea autoturismelor. O altă zonă inundată a fost centura municipiului, în apropierea intersecției străzilor Pacea cu George Enescu.
De ce se inundă străzile? Aveţi răspunsul mai jos
Autorităţile sunt incapabile să rezolve problema străzilor care se indundă după orice ploaie torenţială. Deşi au avut ocazia să evite acestă situaţie , care era previzibilă , nu au făcut absolut nimic. În urmă cu cinci ani, în Municipiul Botoşani, s-a derulat un proiect finanţat din bani europeni care avea drept scop modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului. Proiectul care s-a derulat prin Nova Apaserv tocmai s-a încheiat anul acesta, însă mare lucru se pare că nu a reyolvat. Mai exact este vorba de proiectul intitulat „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurarea apelor uzate din judeţul Botoşani” a cărui valoare a lucrărilor a fost de 31.195.829 lei, fără TVA. Contractul a fost câştigat de TIM Cluj, însă multe lucrări au fost executate de Elsaco Botoşani, în calitate de subcontractant. Nicio persoană care a fost implicată direct în acest proiect nu a fost în stare să ridice problema canalizării subdimensionate de pe străzile oraşului care se inundă de fiecare dată când plouă mai tare. Dacă se dimensiona corect canaliyarea, problemele cu străzile indundate din Botoşani nu mai existau astazi. Practic, s-au cheltuit bani de pomană, fără să se modernizeze nimic din ce trebuia modernizat. S-au înlocuit nişte ţevi vechi cu altele noi, fără ca cineva să gândească că ar mai trebui să se ţină cont şi de dinamica de dezvoltare a oraşului sau de probleme gen : „canalizare ce nu face faţă atunci când plouă”.
VIDEO -https://www.facebook.com/adam.nicoleta.7/videos/2421717017886239/
Comenteaza