15 august este o zi de sărbătoare în comuna Stăuceni din județul Botoșani. De ani buni, Primăria și Consiliul Local Stăuceni organizează la această dată Festivalul Vatra Satului, un eveniment la care participă oamenii din comună dar și din alte localități.
- Cum tradiția trebuie păstrată, autoritățile locale din Stăuceni au organizat și în acest an un eveniment de amploare, un eveniment la care au venit mii de oameni și câțiva artiști foarte cunoscuți din muzica românească.
În deschidere au urcat pe scenă ansambluri și câțiva artiști mai puțin cunoscuți iar în jurul orei 19.30 și-a început recitalul orchestra Lăutarii, condusă de Nicolae Botgros. Aproape trei ore au cântat artiștii de la Chișinău, ei fiind foarte apreciați de oamenii veniți să asiste la spectacol și să se distreze. Au urmat Carmen Cornaci, Natalia Gordienko și Natalia Barbu iar prezentatoarea Anda Scutelnicu a întreținut atmosfera. A coborât între oameni, le-a cântat și i-a făcut să se distreze.
Cu puțin înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat Proconsul, una cele mai apreciate trupe românești și care de curând a împlinit 20 de ani de existență pe piața muzicală românească. Frigul i-a făcut pe mulți dintre spectatori să plece către case dar cei care au rămas, nu au regretat. Bodo&Co au cântat atât piesele cu care au devenit foarte cunoscuți cât și piese mai noi iar publicul a reacționat pe măsură.
Comenteaza