Astazi va începe un nou an școlar si nici de această dată autoritățile nu sunt pregătite. Multe școli sunt în reabilitare, nu s-au achiziționat toate manualele iar la conducerea Ministerului Educației există stabilitate. In plus cateva sute din de unitati de invatamant din judet nu au autorizatie de functionare pentru ca nu sunt dotate cu grupuri sanitare decat in fundul curtii.

Deputatul Mihaela Huncă, care a fost si inspector scolar general, spune că toată această incertitudine bulversează și mai mult acest sistem.

E ca și cum nu ar fi ministru la Educație. nu mi se pare normal să nu avem ministru al Educației, acum când încep cursurile noului an școlar, când sunt atâtea măsuri de luat. Cred că este o altă bulină neagră pentru guvernul actual. Am înțeles că pentru anumite manuale, abia acum se fac licitații. Dacă astăzi avem un ministru, mâine nu avem, poimâine alt ministru, nu poate funcționa Ministerul Educației într-un mod eficient, a spus Mihaela Huncă.