Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au fost 238 de voturi pentru şi patru voturi împotrivă, în timp ce parlamentarii PSD s-au abţinut de la vot.
Guvernul miza pe 202 parlamentari PSD, în timp ce Opoziţia, matematic, deţinea 238 de voturi, peste necesarul de 233 pentru a trece moţiunea.
Guvernul PSD este demis, dar rămâne deocamdată pe funcție ca interimar, până când Președintele Klaus Iohannis va convoca consultări cu partidele parlamentare și va desemna un alt premier care să formeze un nou Cabinet.
Au votat alături de PNL mai mulți deputați ai minorităților, în jur de 7, precum și fostul președinte al organizanizației de tineret a PSD, Gabriel Petrea.
Prima reacție a liberalilor botoșăneni vine din partea secretarului general al PNL Botoșani, Cătălin Rotundu care a emis un comunicat de presă în acest sens.
COMUNICAT DE PRESĂ
Țara avea nevoie să fie readusă în zona de echilibru. PSD a tratat discreționar societatea civilă în cea mai mare parte a ei. În ultima vreme, social-democrații au comunicat cu aroganță, au închis toate căile de comunicare cu oamenii onești din mediul privat, au adus în zona de suferință mulți oameni bolnavi.
Promovarea continuă al oamenilor nepregătiți profesional, al unora fără moralitate, a dus, în mod direct, la această pierdere majoră de electorat PSD.
PNL, USR și PMP sunt partidele care de astăzi trebuie să-și asume responsabilitatea unei guvernări eficiente și echilibrate pentru reașezarea normalității în zona fiscală, juridică, economică și administrativă!
Avem nevoie de mai mult respect reciproc în ceea ce înseamnă parteneriatele politice, dar și respect în dialog și colaborare cu societatea civilă și mediul privat.
Răbdarea, muncă eficientă în grup, profesionalismul resursei umane sunt calități de care trebuie să țină cont viitoarea guvernare. Și, nu în ultimul rând, transparență în promovarea noilor conducători de instituții publice.
Această moțiune a trecut pentru că o majoritate politică parlamentară a înțeles că românii își doresc mult mai mult decât ceea ce a propus și a oferit guvernarea PSD din ultimii ani.
Cu stimă,
Secretar General al PNL Botoșani, Cătălin-Gheorghe Rotundu
Comenteaza