Eugen Țurcanu nu va mai fi manager al Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) Botoșani. Decizia a fost votată, în mod secret, în cadrul ședinței de luni a Consiliului Local al municipiului Botoșani.
Este vorba despre un proiect inițiat de către viceprimarul social-democrat Cosmin Andrei, cel pe care Cătălin Flutur l-a scos de pe ordinea de zi joi, când membrii PSD au părăsit sala de ședințe, contrariați de ne-supunerea la vot a amendamentului privind numirea lui Aurel Chiriac la conducerea DSPSA.
Aurel Chiriac, consilier juridic în cadrul Direcției, va fi, vreme de șase luni, director general al instituției, prin modificarea organigramei. Mai exact, un post de muncitor a fost transformat în post de director, urmând ca sarcinile să se împartă. Țurcanu va prelua responsanilitățile privind Baza Sportivă și spațiile verzi din municipiul Botoșani, devenind director adjunct.
Cinci consilieri PSD vor organiza un concurs pentru ocuparea funcției de director general, care nu va mai fi ocupată pentru multă vreme de către Țurcanu.
Proiectul a fost votat în cadrul Consiliului Local, decizia fiind adoptată în urma celor 12 voturi favorabile exprimate de social-democrați. Au mai fost nouă voturi „contra” și un buletin de vot anulat, însă acestea din urmă nu mai sunt relevante, în contextul în care PSD deține majoritatea.
Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a transmis, ulterior, că este vorba despre „un abuz de proporții”, aducând următoarele explicații:
„În disprețul Codului Administrativ și al altor acte normative în vigoare, în pofida avizului de legalitate negativ al compartimentelor specializate din primărie și a avizului negativ exprimat de comisia juridică din cadrul consiliului local, majoritatea PSD din Consiliul Municipal Botoșani a comis astăzi un abuz de proporții, forțând adoptarea unei hotărâri prin care un post de magazioner a fost transformat în post de director general al DSPSA Botoșani, la conducerea direcției fiind numit, chiar și în absență, un apropiat al PSD.
Denunț public cu toată hotărârea abuzul săvârșit astăzi de majoritatea PSD din consiliul local.
Îmi exprim totodată îngrijorarea cu privire la administrarea municipiului în următoarele 8 luni, adică până la alegerile locale din 2020, în condițiile în care PSD-ul își demonstrează încă o dată lipsa de scrupule și disperarea de a pierde puterea la nivel central și local, prin încălcarea cu premeditare a legii.
În calitate de primar, fac apel la stoparea abuzurilor aleșilor locali PSD prin aplicarea cu celeritate a legii de către instituțiile abilitate să intervină în astfel de cazuri și în primul rând de către Instituția Prefectului, cea care trebuie să acorde aviz de legalitate tuturor hotărârilor de consiliu. Personal voi uza de toate pârghiile legale pe care le am la dispoziție în calitate de primar responsabil al municipiului Botoșani pentru a reduce efectele deciziilor politicianiste disperate ale majorității PSD din consiliul municipal până în momentul în care botoșănenii vor decide, prin votul exprimat la alegerile locale de anul viitor, modificarea acestei majorități nocive, dezastruoase pentru orașul nostru”, se arată într-un comunicat emis de către Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Amintim că membrii social-democrați din Consiliul Local au părăsit sala de ședințe, joi, 24 octombrie a.c., când Flutur a scos proiectul PSD. Pentru ca modificările să aibă caracter definitiv, este nevoie de un aviz emis de Prefectură.
(foto: zpn.ro)
Comenteaza