Pe de o parte li se cere performanta si rezultatele le sunt analizate ori de cate ori este posibilitatea. Pe de alta parte, prin orice mijloace finantarile le sunt taiate, investitiile sunt 0 si atacurile in public sunt din ce in ce mai dese. Este vorba despre DSPSA, directie din cadrul primariei care se ocupa strict de comfortul botosanenilor: spatii verzi, mobilier stradal, toaletari de copaci, stadion, Cornisa sau Sala Sporturilor.

Cum vrea PSD fortat sa „dovedeasca” incompetenta celor de la DSPSA este simplu: li se da mult de treaba, dar fara unelte. De exemplu activitatea de toaletare copaci. PSD a mobilizat presedintii de asociatii si acestia se intrec in cereri de taieri de arbori.

Primarul Catalin Flutur declara: „Parca au inceput copacii sa creasca mai repede. Cererile de toaletare si taiere copaci sunt extrem de multe, mult mai multe ca anii trecuti. De parca s-ar vrea defrisarea orasului. Este vorba de presedintii de asociatii, in mare parte membri PSD care parca s-au vorbit, Zilnic curg cererile de taieri de copaci si cei de la DSPSA aproape ca nu fac faca din cauza ca nu au unelte. De fiecare data cand am incercat sa cumparam, consilierii PSD s-au opus”. 

Procedura este simpla. Presedintele de asociatie face o cerere, aceasta este invariabil aprobata de viceprimarul Comin Andrei si ajunge la DSPSA. Nimeni nu verifica ce se cere asa incat s-a ajuns la performanta ca angajatii Directiei de Servicii sa toaleteze intr-un an de 3 ori acelasi pom.

Eugen Turcanu, seful DSPSA declara: ” Nu se face o minima verificare, suntem trimisi pe drumuri aiurea, Aceiasi presedinti de asociatii fac intr-un an cate 3 cereri sa li se toaleteze pomii, Cum rasare cate o crenguta care nu le place, cum fac cerere la Primarie si domnul Andrei aproba repede. Nu merge nimeni pe teren sa faca o verificare. Cat poate sa creasca un copac in 3 luni?”. 

De multe ori locatarii se opun taierii copacilor si nu putine au fost cazurile cand in angajatii DSPSA s-a aruncat cu apa fierbinte sau cu oua.

Nici macar nacela nu avem, drujbele sunt putine, nu avem timp de pierdut. Insa trebuie sa multumim orice solicitare. Nacela o inchiriem acum de la Suceava cam 300 de ore pe an. Daca punem pretul de inchiriere, in doi ani ne-am fi cumparat nacela noastra. Insa PSD nu a aprobat aceasta investitie in Consiliul Local. Risipim bani la altii in loc sa avem lucrul nostru. In plus, nacela o vom putea folosi si la alte actiuni, Mai schimbi un bec, pui un ornament sau un banner. PSD nu vrea. Vrea asa domnul Andrei sa ne tina pe loc, fara nici o explicatie. Doar pentru ca poate”. a mai adaugat Turcanu. 

Numai in 2018 s-au cheltuit 60.000 de lei pentru a inchiaria nacela de la o firma din Suceava. Aceasta suma reprezinta jumatate din totalul banilor pe care DSPSA ii cheltuie pe toaletat copaci. In 2019 s-au toaletat pana in prezent 242 de copaci uscati sau periculosi si s-au varuit peste 4000 de arbori,