Seara aceasta, de la ora 16,45, mii și mii de luminițe îi vor arăta lui Moș Nicolae calea spre copiii cuminți din tot orașul. Pietonalele Unirii, Bancar și Transilvaniei, Parcul Mihai Eminescu, Parcul Primăriei și Parcul Sucevei, bulevardele Mihai Eminescu și George Enescu, Calea Națională, Centrul Vechi, străzile Primăverii, Sucevei, Marchian și Cuza Vodă vor fi iluminate festiv cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Nu mai puțin de 816 figurine și 2800 de metri de șiruri luminoase de țurțuri vor străluci noapte de noapte în oraș. Pentru amplasarea lor, angajații Direcției Edilitare au muncit timp de o lună și jumătate, încă de la sfârșitul lunii octombrie.
Punctele de atracție ale iluminatului festiv din această iarnă vor fi tunelul și castelul din Orășelul Copiilor, amenajat în Parcul Mihai Eminescu, dar și bradul împodobit de pe Pietonalul Unirii, cu o înălțime de 10 metri.
”Sunt convins că botoșănenii vor aprecia și în această iarnă iluminatul festiv de care se vor putea bucura. Orașul nostru va arăta feeric pe timpul nopții și noi toți vom putea simți emoțiile specifice Sărbătorilor începând din ajunul Sfântului Nicolae”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Marea parte a institutiilor din Botosani nu si-au mai coborat de pe fatade tot anul ghirlandele luminoase cu „La multi ani” urmand doar sa le bage in priza. Asa au procedat bunaoara Politia sau institutia Prefecturii. La fel, Primaria va fi ornata la fel ca si in ceilalti ani. Ghirlandele si figurinele noi nu acopera catusi de putin necesarul orasului astfel incat sa se simta ca e sarbatoare. In lipsa unei persoane care sa impuna un stil si sa orneze orasul astfel incat impactul sa fie maxim, angajatii de la edilitare au ornat de capul lor ca si in anii trecuti, astfel incat efectul de saracie sa fie maxim.
Comenteaza