Meteorologii anunță temperaturi apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an  în următoarele două săptămâni, respectiv 30 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime de 1 – 4 grade. În 31 decembrie, dar şi în jurul datelor de 4 şi 8 ianuarie maximele temperaturii aerului se vor situa peste cele normale, respectiv 4 – 6 grade, în medie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate mai ridicate decât normele climatologice, astfel că minimele se vor încadra într-un ecart mediu de minus 5 – minus 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ redusă în mare parte din interval, exceptând ultimele zile.

 VREMEA ÎN TOATĂ ŢARA (31 decembrie 2019- 2 ianuarie 2020)

Prognoza meteo pentru marți, 31 decembrie 2019. Temporar vor fi înnorãri şi pe spaţii mici trecãtor se vor semnala precipitaţii slabe mixte, în Moldova unde în primele ore ale intervalului vor favoriza depuneri de polei, iar seara şi noaptea în sud-est, în timp ce la munte, dar şi în Maramureş şi Transilvania izolat va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, îndeosebi în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi temporar 80 km/h, spulberând zãpada depusã anterior, iar la cote mai reduse local în Moldova, în sudul şi sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, mai scãzute în depresiuni, iar cele minime în general între -8 şi 1 grad.

 Prognoza meteo pentru miercuri, 1 ianuarie 2020. Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru începutul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în prima parte a intervalului când, însã doar izolat şi trecãtor se vor semnala precipitaţii slabe – ninsori la munte şi în centru şi mai ales lapoviţã în estul ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse în prima parte a intervalului local în centru, est şi sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
Presiunea atmosferică va creşte dinspre sud-vest la regim baric categoric anticiclonic.

Prognoza meteo pentru joi, 2 ianuarie 2020. Vremea va fi normalã termic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare la munte, unde doar izolat şi trecãtor vor mai fi posibile ninsori slabe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, mai ales pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 5 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Noaptea, în zonele joase de relief pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţã.