ALDE Botoșani a adus oameni noi în politică mai ceva decât a adus USR. Cum până acum a cam ratat orice poartă de a se remarca public prin ceva bun, organizația lui Țurcanu s-a îmbogățit cu un fotbalist, poate-poate mai prinde teren în politica locală.
Numai că bietul de Acsinte, fotbalist dintotdeauna, mai degrabă joacă rolul mascotei de care râde tot stadionul. De gândit, șutează bine. La vorbit nici nu mai încape îndoială că se pricepe, știe deja să folosească termenii „Primărie” și „Botoșani” în aceeași propoziție. Suntem convinși că va face prăpăd în Consiliul Local, acolo unde vrea să se afirme, crezând că îi dă cineva vreo 100.000 de coco pentru transfer.
Întrebat care este motivul pentru care a intrat în politică și de ce a ales ALDE, fotbalistul-politician a spus sec:
”Sunt pentru prima dată în politică. Am mai avut discuții cu alte partide, dar dumnealui [n.r.: Lucian Borfotină] m-a convins”.
Atât a putut scoate. Și a pasat cuvântul.
Vă dați seama? Partidele au stat la rând la ușa lui, să îl cheme și să îl convingă să intre în politică. Pentru că pur și simplu îi miroseau competențele, le adulmecau de la distanță și chiar le distingeau parfumul de mireasma de transpirație de sportiv. Numai că na, s-a dus după Borfotină, singurul care a reușit să îl convingă.
Nu știu ce faceți voi, dar eu pregătesc o pungă de semințe. O să fie numai penalti-uri prin sala de ședințe a Primăriei, vă spun eu, că Acsinte e mai chitră și nu v-a anunțat.
Comenteaza