Astazi va fi pelrinaj mare la sediul PSD din Botosani. Toti primarii si alesii locali au fost convocati la partid pentru a-si reinnoi declaratiile de credinta pentru conducatorii partidului. Primarii vor fi intrebati pe cine doresc drept candidat la Consiliul Judetean si daca mai sprijina partidul la alegerile locale ce vor urma.

Daca la Primaria Botosani PSD l-a anuntat deocamdata candidat pe Ionut Cosmin Andrei, la CJ bataia pe functie este extrem de mare. Isi doresc cu ardoare functia de presedinte CJ atat senatorul de Vlasinesti Lucian Trufin cat si vicepresedintele actual Dorin Birta. Nu sunt de neglijat nici Costica Macaleti care se pare ca este favoritul primarilor dar nici fostul ministru al muncii Budai.

Intrebat despre intalnirea de astazi de la PSD, primarul comunei Draguseni Eugen Nechita a declarat:

Eu o sa imi vad de treaba mea. Daca ma intreaba daca mai spijin partidul o sa le raspund ca il sprijin atat timp cat Trufin va candida la CJ si Mihai Tincu la Primaria Botosani. Eu am treaba in comuna pentru oameni, nu sa ma plimb aiurea ca vrea cineva”.

Sedinta de maine de la PSD are loc si in contextul schimbarii regulilor la alegerile locale, primarii si presedintii de CJ fiind din nou alesi in doua tururi de scrutin.