Alertati de amenintarile cu greva de catre profesoarele si invatatoarele din Botosani, reprezentantii ISJ au reactionat promt. Cadrele didactice sustineau ca au intrat in depresie si nu mai pot tine cursuri o perioada deoarece 1 Martie a picat duminica. Mai mult, depresia a fost accentuata si de faptul ca 8 Martie va pica tot intr-o duminica. Marea parte din ele au anuntat ca vor intra in greva

Ce rost mai are sa te zbati, daca in zilele sfinte pentru invatamantul romanesc, 1 si 8 martie se vine acasa cu mana goala. Noi aveam deja o deprindere formata, aveam planuri cu lantisoarele sau plicurile pe care le aveam de primit. Acum, fara ele, nici imbold nu mai exista. ISJ trebuie sa gaseasca o solutie„, a declarat o invatatoare mai in varsta cu lacrimi siroind in ochi.

Pai daca atunci cand intru in clasa si inainte se a face inviorarea, nu se intampla nimic la mine in poseta, imi dau seama cat de jos am ajuns. Invatamantul romanesc e la pamant. Nu mai este nici o speranta daca se continua in ritmul acesta„, a spus o profesoara de chimie din judet.

Ea a mai adaugat:

„Cu banii primiti de la parinti voiam sa fac un experiment extrem de important. Voiam sa vad daca puteam transforma banii in praf in mai putin de o zi. Asa, cu datele acestea de 1 si 8 care au picat duminica si experimentul meu e zadarnicit. Se pun bete in roate in ceea ce priveste dezvoltarea personala a cadrelor didactice, asa ca daca se face greva particip„.

Ingrijorati, cei de la ISJ Botosani au facut o sedinta Duminica de 1 Martie si au stabilit ca in scolile din judet timpul sa fie dat inapoi cu o zi. Inspectorul general Gabriel Hartie spune ca aceasta decizie a fost luata in comun acord cu cadrele didactice afectate:

Stiu ca e destul de ciudat ceea ce trebuie sa facem. Am trimis o circulara la toate unitatile de invatamant din Botosani, chiar si la gradinite. Copiii vor trebui sa aiba acelasi comportament ca anul trecut pe vremea aceasta. E ca un exercitiu de intoarcere in timp. E nevoie de multa recuzita: flori, plicuri, lantisoare, bilete de avion sau excursii achitate. Pana la urma e dreptul acestor cadre minunate de a primi si obligatia lor de a da. Nu se poate ca doua zile libere sa dezechilibreze asa de tare standardul invatamantului local. Sunt convins ca toate educatoarele, invatatoarele si profesoarele vor fi multumite asa ca nu mai au nici un motiv sa protesteze

In acest sens toate florariile si magazinele de gablonturi din Botosani au obligatia sa raporteze la ISJ vanzarile pe care le vor face astazi, iar clientii nu vor putea cumpara cadourile clasice decat dupa ce prezinta buletinul pentru a fi luati in evidenta.

Decizia ISJ nu a multumit pe toata lumea. Lidera cadrelor didactice spagare a intrebat vizibil nemultumita:

Ce vom face in cazul in care vom primi aceleasi plocoane ca anul trecut?