Și bugetarii intră în șomaj tehnic

Premierul Orban anunţă că şi angajaţii de la stat vor intra în şomaj tehnic: „Deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată. Restul sunt chestiuni de detaliu şi de modul în care va fi structurată OUG. Această măsură va fi valabilă nu numai pentru administraţia centrală, ci şi pentrui cea locală şi pentru toate instituţiile publice care nu sunt în subordinea guvernului, ci şi a Parlamentului sau sunt autonome”, a spus Ludovic Orban.

El a explicat că măsura nu va fi aplicată instituţiilor implicate în lupta împotriva coronavirusului, printre care cele din Sănătate, MAI, zona militară, precum şi din Ministerul Muncii, dar şi care va fi procedura.

Jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum sunt cei în şomaj tehnic cu 75%”, a adăugat premierul.

Mecanismul, a mai apreciat premierul, trebuie să asigure funcţionarea instituţiilor publice şi să respecte şi rigorile de a reduce posibilitatea de răspânduire a virusului.

de |2020-04-08T20:51:03+03:008 aprilie 2020|TOP NEWS|

Leave A Comment