Elevii din anii terminali, care au examene în această vară, ar urma să se întoarcă primii la școală. În schimb, cei din claasele I-IV ar putea încheia anul școlar online.

O propunere este ca în primele două săptămâni după ridicarea stării de ugență, adică din 18 mai, să revină în clase doar elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a, care urmează să susțină examene naționale în această vară.

Ar urma apoi, din iunie, să se întoarcă la școală și elevii din celelalte clase de la gimnaziu și liceu, dar în condiții speciale. Astfel, a urma să fie clase formate din cel mult 15 elevi, astfel încât să fie respectate regulile de distanțare fizică. Elevii ar urma să vină la școală în baza unui nou orar, în schimburi, iar între schimburi să fie făcută dezinfectare.

Pe de altă parte, elevii din clasele I-IV ar urma să încheie anul școlar online.

Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar urma să aibă loc în iulie, cu cel mult 10 elevi în clase.