Dacă am ratat startul în lupta împotriva Coronavirusului trebuie să fim siguri că nu ratăm startul la repornirea economiei.

Am observat cu toții că cei de la conducerea țării nu se grăbesc să vină cu soluții pentru salvarea antreprenorilor români, pe fiecare domeniu de activitate în parte așa cum ar fi fost normal, de aceea sperăm ca măcar la nivelul județului Botoșani, cei cu factori de decizie să vină în sprijinul oamenilor de afaceri botoșăneni.

        ”Imediat se fac două luni de zile de când este această stare de urgență și am așteptat în fiecare zi, așa cum așteaptă toți românii care au investit în România, cu capital românesc, cu afaceri în țara noastră, să vedem acest Guvern că într-adevăr vine cu niște soluții clare, concrete și corecte. Timpul a trecut și au fost doar discuții, ședințe de Guvern și promisiuni. Ne punem în pielea unui om care a investit de după Revoluție încoace și are foarte mulți angajați, ne gândim ce poți face concret dacă ai o afacere în România și această situație te-a afectat, ori ai fost obligat să închizi, ori ți-au scăzut vânzările mai mult de jumătate”, a declarat Florin Țurcanu, vicepreședintele ALDE Botoșani.

Un lucru este cert, avem nevoie de măsuri concrete pentru a salva economia românească, începând de la agricultură, producție, prestări servicii, comerț și tot ce ține de buna funcționare a României. Iar aceste măsuri nu pot avea un impact pozitiv decât dacă sunt consultați specialiștii în domeniul economiei, care să vină cu soluții în sprijinul antreprenorilor.

În prezent, singura soluție găsită de Guvern este șomajul tehnic, însemnând 75% din salariul anajatului, însă în opinia noastră aceasta este doar o soluție de avarie întrucât oamenii nu se pot descurca pe termen lung cu acest șomaj tehnic, mai mult decât atât nici nu s-au plătit acești bani tuturor firmelor.

          ”Dragilor, care guvernați România, gândiți-vă la toți oamenii care au investit în România și în județul Botoșani, situația este dificilă și delicată. Coborâți din mașinile și din costumele pe care le aveți, pentru că salariile sunt foarte bune în ceea ce vă privește , aveți salarii cumulate și până la 10.000 euro, un parlamentar și de aici mergem la reprezenții Guvernului și directorilor care au salarii peste 10.000 de lei net și vedeți realitatea. Treziți-vă fraților, pentru a salva economia românească pentru că este o mare problemă la nivelul României și la nivelul județului Botoșani”, a adăugat vicepreședintele ALDE Botoșani.

ALDE împreună cu PSD și Pro România a depus un proiect de lege în Parlament ce cuprinde o serie de facilități fiscale, amânare și reeșalonare de plăți acordate companiilor și angajaților acestora. Respectivul proiect propune amânarea plății CAS pentru angajatori pe o perioadă de 3 luni și posibilitatea ca persoanele fizice să poată cere amânarea de la plată a serviciilor de utilități (apa, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV), iar parlamentarii PNL s-au opus vehement acestor măsuri, contestând legea la Curtea Constituțională.

De asemenea, ALDE susține și conceptul de „muncă flexibilă” , adică oamenii să muncească patru ore și să fie plătiți de către firme, iar pentru celelalte patru ore să primească șomaj tehnic.