Uniunea Europeană se pregăteşte să dea liber pentru comercializarea medicamentului anti-covid Remdesivir.

Antiviralul Remdesivir, produs de compania americană Gilead, și care a început să fie administrat și în România pentru tratarea Covid-19, ar putea primi în următoarele zile o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă, înainte să fie disponibile toate datele necesare cu privire la eficacitatea și efectele sale secundare. Deși cu rezultate modeste, Remdesivir este primul tratament care a demonstrat o oarecare eficacitate într-un test clinic cu peste 1.000 de pacienți.
Uniunea Europeană ar putea da în zilele următoare o autorizaţie iniţială de punere pe piaţă a medicamentului Remdesivir ca tratament pentru Covid-19, a spus directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Guido Rasi, după ce cererea pentru Remdesivir a crescut în timp ce în acest moment nu există tratamente aprobate sau vaccinuri împotriva Covid-19.
Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat deja uzul compasional al Remdesivir ((permisiunea acordată de autoritățile de reglementare în cazul unui medicament neautorizat (experimental) pentru un grup extins de pacienți ce nu au opțiuni de tratament), iar acum EMA vrea să facă următorul pas în procedura de autorizare.
De asemenea, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat, în procedură de urgenţă, utilizarea medicamentului Remdesivir pentru tratarea pacienţilor care suferă de coronavirus, după ce președintele american Donald Trump și epidemiologul Anthony Fauci au spus că medicamentul experimental a dovedit un efect ”clar” în tratamentul noului coronavirus.
sursa: www.money.ro
de |2020-05-19T06:50:43+03:0019 mai 2020|TOP NEWS|

Leave A Comment