Dupa doua luni si jumatate de Covid-19 popota Politiei si-a facut in sfarsit plinul! Militienii botosaneni au destructurat o adevarat retea de subminare a economiei nationale in piata mare a municipiului si au aprovizionat popota cu toate cele necesare tragerii unor chefuri pe cinste! Asa se desprinde in urma unui comunicat trimis de sefii IJP ieri, comunicat in care acestia descriau importanta si pericolele pe care le-am evitat cu ajutorul lor in urma raziei din piata centrala
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului – au efectuat verificări în Piața Centrală a municipiului Botoșani și în Hala destinată comercializării de produse diverse.
Activitatea a vizat prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite precum și protejarea sănătații populației și verificarea siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală destinate consumului uman.
Cu ocazia controlului s-a constatat faptul că persoanele verificate nu dețineau documente legale de proveniență a mărfurilor, nu aveau declarații de conformitate pentru produsele alimentare, acestea erau neetichetate, cu origine necunoscută și erau expuse la comercializare în condiții improprii.
Astfel, a fost confiscată cantitatea totală de 2.020,355 kg de produse alimentate de diverse sortimente (produse de patiserie, dulciuri, conserve, etc.), în valoare totală de aproximativ 37.000 lei.
Totodată, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 și a HG 984/2005, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 21.000 de lei.
La activitățile desfășurate, lucrătorii SICE au fost sprijiniți de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și ai SAS.
Se desprind urmatoarele aspecte:
1. Unele produse nu erau etichetate si aveau origine necunoscuta!
Lucratorii MAI care au desfasurat actiunea au fost foarte uimiti sa vada branza, lapte si oua de origine necunoscuta. Ei nu au putut depista animalul sursa a acestor produse, cauza din care le-au confiscat. Le-au confiscat e impropriu spus, pentru ca nu a fost vazut nici un politist ieri la groapa de gunoi sa lase sacii cu mancare alterata si nici Politia nu este inzestrata cu camera frigorifica. Le-au confiscat fix in frigiderele popotei, urmand a fi consumate la ocazii festive pentru ca sunt naturale, chiar daca nu au o origine clar stabilita. Pentru a le usura cercetarea putem lasa cateva indicii: gaina face oua, vaca da lapte, iar din lapte, prin procesare, omul face casul din lapte de la vaca, oaie, capra.
2. Cu ocazia controlului s-a constatat faptul că persoanele verificate nu dețineau documente legale de proveniență a mărfurilor!
Grav a fost cand cei care se ocupau cu razia in Piata Centrala au gasit la comercializare lapte si carne fara proces verbal de predare-primire intre animal si om. Si nici nimeni nu a fost inspirat sa-si faca un selfie cu vaca sau gaina astfel incat sa poata avea o justificare e provenienta a marfii. Toti cei fara documente care sa ateste provenienta marfii s-au trezit cu produsele confiscate insa nimeni nu a facut scandal deoarece marfa va ajunge in burti sigure.3. Astfel, a fost confiscată cantitatea totală de 2.020,355 kg de produse alimentate de diverse sortimente (produse de patiserie, dulciuri, conserve, etc.), în valoare totală de aproximativ 37.000 lei.
Si-au luat si desert si s-au mai gandit si la ziua de maine. Cel putin asa se desprinde din enumerarea de bunuri confiscate de politisti: dulciuri si conserve, produse de patiserie. Conservele cel mai probabil sunt moldovenesti sau ucrainene, pateu de gasca sau curcan si peste. Deoarece acestea au termenul de garantie mai mare, s-a stabilit ca doamna de la popota le poate face pachetele atunci cand pleaca in misiune. Cat despre bomboanele confiscate acestea vor impodobi frumos pomul de Craciun care nu mai are mult si bate la usa. E de remarcat cantitatea confiscata: doua tone de produse alimentare. Se pare ca magazia popotei era chiar goala, practic batea vantul, asa ca dupa Covid.
4. Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 21.000 de lei.
16 fraieri au fost gasiti de politisti in neregula. Este vorba despre cei care nu au rude agenti, comisari sau comisari sefi. Practic prin actiunea de ieri s-a cernut graul de neghina si au ramas sa vanda in piata doar cei cu peedee gree, cunoscutii. Cei 16 (Am fost 16 era un film cu romanii care in razboi lupau prin Ungaria), rapusi, au fost sfatuiti sa isi traga repede rude in MAI altfel vor deveni furnizori oficiali pentru popota politiei. Cei 21.0000 de ron, daca vor fi incasati vreodata, se vor constitui venit la bugetul de stat insa mai degraba nu.
5. La activitățile desfășurate, lucrătorii SICE au fost sprijiniți de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și ai SAS
Parca si vad niste cagulati carand prin piata saci de cartofi, buturi de porc, conserve, pungi cu bomboane, bidoane cu lapte si bucati mari de cas proaspat. Nu mai spun de luptatorii SAS care au fost insarcinati sa duca la masini produsele de patiserie. Acestia s-au plans deja ca ieri, in ziua de munca de ieri, s-au ingrasat fiecare cam cu cate 2 kg. Ei purtau cagula doarece transportau produse de origine necunoscuta si nu era OK ca ei sa fie cunoscuti.
6. Activitatea a vizat prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite precum și protejarea sănătații populației și verificarea siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală destinate consumului uman.
Ca sa nu va imbolnaviti voi, lasati-ne pe noi. Practic politistii si-au pus viata in pericol in timpul raziei de ieri din piata. Ei vor verifica siguranta alimentelor pe proprie piele dupa care probabil ne vor trimite un comunicat.
Cu toate acestea, supararea a fost mare la politistii care au participat ieri la razia din piata. Ei nu au fost lasati sa confiste tigari si alcool asa ca masa planuita la popota nu va fi completa fara acestea, digestia nu va functiona asa cum scrie la manual. Cel mai probabil tigari vor fi confiscate saptamana viitoare cand vor apare pe piata tutun de origine neindentificata si fara certificat de producator. Si nici comisarii sustinatori nu vor avea nevoie asa de mare de bani ca acum, cand direct dupa COVID-19, buzunarele sunt aproape goale. In plus nu e frumos sa confisti lucruri de la rudele colegilor.
Comenteaza