Flutur il lasa repetent pe Cosmin Andrei la administratie si gospodarire: „Costul lunar al parcării noilor autobuze: 660 de lei”!

Printr-o postare pe pagina personala de facebook, primarul Catalin Flutur ii raspunde social democratului Cosmin Andrei care il acuzase de proasta gospodarire a banului public. Practic primarul in functie ii preda lui Andrei gratuit o lectie de administratie, demonstrand si combatand minciunile pe care PSD-istul le-a stracurat in comunicate. Iata postarea integrala a primarului Flutur:

Spre deosebire de mulți dintre cei care se trezesc vorbind în această perioadă pre-electorală pe fel de fel de teme, eu obișnuiesc să tratez, dintotdeauna, temele administrative cu maximă atenție și seriozitate.
Am observat stupefiat introducerea (de către pretinși politicieni al căror singur interes este acela de a se băga cu orice preț în seamă înaintea alegerilor) pe agenda publică botoșăneană a unor teme ridicole referitoare la noile autobuze.
1. ”Unde sunt cele nouă autobuze, că vedem doar patru?”, se întreba public, cu multă naivitate, aș zice, un amator de poziții publice în administrația locală.
Răspuns corect, cât se poate de simplu: ACASĂ, adică LA BOTOȘANI! Mai exact, începând din această seară toate cele nouă autobuze achiziționate în leasing operațional pentru a înlocui actualele tramvaie se vor afla la Botoșani. Le vom vedea în trafic în cel mai scurt timp (de ordinul zilelor), de îndată ce majoritatea PSD din Consiliul Local va înceta să boicoteze copilărește, împotriva intereselor botoșănenilor, deciziile privind consiliul de administrație de la Eltrans!
2. ”De ce autobuzele noi vor fi parcate lângă gară, pe un teren pentru care Eltrans va plăti lunar chirie, atâta vreme cât municipalitatea dispune de spațiu la obor, pentru care nu trebuie să se plătească nimic?” era o altă întrebare lansată în spațiul public, în realitate doar o tentativă puerilă a unui pseudo-edil care ne arată încă o dată că a petrecut de pomană, fără să învețe nimic, opt ani în conducerea primăriei botoșănene.
Răspuns la fel de simplu pentru oricine este preocupat realmente de cheltuirea eficientă a banilor publici și nu vrea doar, cum se spune în popor, să bage bățul prin gard: pentru că ESTE MAI IEFTIN SĂ PARCĂM AUTOBUZELE ÎN ZONA GĂRII DECÂT SĂ LE ADUCEM ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ ȘI SĂ LE DUCEM SEARA ÎNAPOI DE LA OBOR PÂNĂ LA PUNCTUL DE ÎNCEPERE A CURSELOR ZILNICE. Mai exact, fiecare din cele nouă autobuze ar fi obligat după o astfel de ”soluție” să parcurgă zilnic inutil 24 de kilometri. Costul total lunar s-ar ridica la aproximativ 8500 de lei. Pentru comparație, chiria de la gară, de 1,1 lei/mp, se ridică la fabuloasa sumă de 660 de lei, care stârnise, vezi bine, grija publică a pseudo-edilului în cauză.

de |2020-06-10T07:38:15+03:0010 iunie 2020|TOP NEWS|

Leave A Comment