Înaintea alegerilor locale, primarul și viceprimarul se laudă. 4 ani s-au certat fără să construiască, iar alte partide au stat pe margine ca niste spectatori , doar sa priveasca.

 

Dragi botoșăneni,

Ne uităm la ce se întâmplă în Consiliul Local, la certurile dintre primar și viceprimar, și constatăm că în Botoșani nu se face politică, ci un fel de bărfă, de ceartă între foști soți.

În ultimii patru ani în municipiul Botoșani au fost doar două partide în Consiliul Local, același primar și aceiași doi viceprimari. A fost un mandat în care cele două partide nu au avut altceva de făcut decât să construiască în Botoșani, să rezolve problemele mari, să înceapă proiectele mari de dezvoltare pentru viitor.

Unde am ajuns după 4 ani?

Acum în Botoșani se practică o luptă politică în care unii dau vina pe alții că nu au făcut sau că nu au fost lăsați să facă. Pentru că nu au ce să spună că au făcut, unii sponsorizează reclame pentru denigrarea adversarilor.

Toți cei care au condus în ultimii patru ani se laudă cu câte o asfaltare pe două sau trei sute de metri sau cu câștigarea unor fonduri, abia acum.

Toți se mândresc, toți dreg acum câte ceva doar pentru a încerca să impresioneze cetățenii, aceiași cetățeni de care au uitat în ultimii patru ani din cauza acestui război politic stupid, fără nicio importanță pentru botoșăneni.

Vor votul dumneavoastră, DIN NOU!

După votul cu care dumneavoastră le-ați acordat încrederea acum patru ani, ce s-a întâmplat bun în Botoșani? Ce inaugurăm acum, după patru ani? Care sunt proiectele pentru viitorul urbei și al copiilor?

Ei vă cer DIN NOU votul, după care vor dispărea de pe străzile pe care acum îi vedem atât de prezenți și vor reapărea peste patru ani.

Stimați botoșăneni, ca simplu cetățean vă întreb: cum vedeți aceste scandaluri și învinovățiri eterne între cele două partide care au condus singure orașul până acum?

Cum vă explicați faptul că după patru ani abia acum se mai fac unele asfaltări, se semnează pentru fonduri europene, vedem politicienii în stradă?

Încearcă din nou să vă amăgească, să vă ia votul cu promisiunea că vor face de acum înainte, deși au fost doar ei între ei și nu trebuiau decât să își facă munca pentru care dumneavoastră le-ați plătit salarii extrem de generoase.

Dacă ați uitat, voi le plătiți lor salarii de 2000-3000 de euro lunar pentru ca ei să stea în birouri și să dea declarații politice, iar odată la patru ani să meargă din nou printre voi pentru a spune că… vor face, dar după următoarele alegeri.

Eu cred că este ușor pentru fiecare dintre noi să facem o analiză a acestor ultimi ani și să vedem ce s-a întâmplat în jurul nostru și să răspundem singuri la un set de întrebări.

  1. Cum s-a dezvoltat Municipiul Botoșani în ultimii 4 ani?
  2. Ce s-a realizat din punct de vedere economic și pentru binele cetățeanului în ultimii 4 ani?
  3. Ce proiecte s-au deblocat sau blocat în ultimii 4 ani?
  4. De câte ori ați fost primiți la PRIMĂRIE pentru a vă spune nevoile, cerințele sau nedreptățile trăite în acest oraș?
  5. De câte ori un angajat al Primăriei a fost la dumneavoastră să vă sprijine, să vă întrebe dacă sunteți bine?

Eu cred că e momentul să lăsați dictatura politică, să lăsați pomenile electorale și să ieșiti la vot, să votați cu gândul la viitor, cu gândul la proiecte de dezvoltare propuse de cei care au demonstrat că pot să dezvolte, să managerieze, să construiască.

Este momentul să votați un OM independent, apolitic, un OM care va face administrație în folosul cetățeanului.

Eu, un tânăr antreprenor, am reușit să produc la Botoșani ceva ce nimeni nu mai face în România și să export în țările din Vest.

Eu am reușit să fac producție, să generez locuri de muncă și să fac Botoșani cunoscut în toată țara prin calitatea muncii pe care o prestez la toate lucrările la care firma mea a fost contractată.

În același mod cred că trebuie administrată și Primăria Botoșani. Primarul și viceprimarii, consilierii locali, aceștia toți trebuie să facă administrație, nu politică sau ceea ce cred ei că fac acum și o denumesc politică.

Investiții, dezvoltare, proiecte pentru rezolvarea problemelor și proiecte pentru ca în viitor Botoșani să aibă un alt traseu economic, social și cultural.

Eu reușesc să fac bani cu firma mea atât pentru mine, cât și pentru stat, inclusiv Primăria Botoșani, prin taxele pe care le plătesc în urma activității de producție care generează contractele la nivel național și internațional.

Ei au toți banii plătiți de dumneavoastră și de firme și nu fac nimic pentru cetățeni și pentru firme.

Împreună putem să schimbăm această balanță! Împreună putem să dezvoltăm Botoșani pentru că și eu și dumneavoastră considerăm oraș ca fiind casa noastră, iar noi avem grijă de casa noastră!

 

Cătălin SILEGEANU-Candidat Independent la Primaria Municipiului Botosani