Primarul comunei Băluşeni, Neculai Stratulat, a murit, miercuri, în Institutul de Pneumoftiziologie din Bucureşti. Acesta a fost diagnosticat cu COVID-19 in urma cu cateva zile, dar starea lui de sanatate era una proasta.

Informația a fost confirmată pentru Agerpres de directorul DSP Botoşani, Monica Adăscăliţei. Primarul localităţii Băluşeni a fost transferat în urmă cu aproximativ două săptămâni la spitalul din Bucureşti, ca urmare a altor afecţiuni de care suferea.

Neculai Stratulat avea 71 de ani şi era membru al Partidului Social Democrat. Era primar din 2008 şi se afla la al treilea mandat. Înainte de a fi primar, el a fost directorul sucursalei din Botoşani a fostei Bănci Agricole.