Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulţi miniştrii şi secretari de stat. Tema discuţiei a fost începerea anului şcolar, situaţia învăţământului din România şi măsuri specifice în vreme de pandemia. S-au luat câteva decizii şi vă voi comunica datele cele mai importante pe care le avem acum şi deciziile luate astăzi, urmând să fie detaliate săptămânile care urmează. Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a declarat preşedintele.

El a explicat că aceste trei scenarii sunt :
– Scenariul verde – înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
– Scenariul galben – între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
– Sscenariul trei, cel roşu – unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile.
Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în şcoală. Felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi decis local. Deci decizia se descentralizează la nivel de judeţ şi în funcţie de situaţia concretă locală se va decide dacă va funcţiona după scenariul 1 – verde, scenariul 2, galben cu risc mediu sau scenariul 3, roşu, care înseamnă că şcoala se închide de tot. Pentru fiecare judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenairul”, a explicat preşedintele.