O femeie de 30 de ani care a venit cu un autobuz din Germania cu destinaţia Botoşani a născut într-o benzinărie din Satu Mare, iar apoi a abandonat bebeluşul într-un tomberon.

Pruncul a fost salvat de un angajat al benzinăriei, iar poliţiştii au găsit-o pe femeie, scrie publicaţia locală din Satu Mare, PresaSM.ro. Femeia însărcinată a intrat în toaleta unei benzinării din Satu Mare și a născut acolo, apoi a abandonat copilul, au transmis polițiștii sătmăreni, potrivit Mediafax. Bebelușul a fost găsit de un angajat al benzinăriei, care a alertat autoritățile.

Copilul se află la spital, din informațiile pe care le dețin. Acesta trăiește și este stabilizat”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare. Fetița este în afara oricărui pericol, este sănătoasă și are o greutate de aproape trei kilograme, notează presasm.

Femeia care a născut în benzinărie a fost identificată. Are 30 de ani, a venit din Germania într-un autobuz cu destinația Botoșani, intrând în țară prin vama Petea, scrie presasm. Polițiștii au găsit-o pe femeie după ce aceasta s-a urcat din nou în autobuz și i s-a făcut rău, iar șoferul a sunat la 112. Personalul de pe ambulanță și-a dat seama că ea a născut recent și au făcut legătura cu bebelușul abandonat. Polițiștii i-au întocmit un dosar penal

Nou-născutul aruncat în toaleta unei benzinării din Satu Mare este o fetiță perfect sănătoasă, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian.

Nou-născutul este internat în spital, are 2.950 de grame, este o fetiţă în stare bună, născută azi. Din punct de vedere medical este bine”, a spus Constantin Demian pentru PortalSM.

 

sursa foto: www.portalsm.ro