Părinții și copiii din România au parte de o schimbare extrema din partea Ministerului Educației și Cercetării. Monica Anisie a dat mână liberă școlilor care vor avea autonomie totala.
Concret, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a dat mână liberă școlilor din România să decidă singure varianta de lucru după care își vor desfășura activitățile. Această măsură va intra în vigoare de anul viitor.
Potrivit ministerului se pregătesc patru scenarii pentru clasele V-VII iar unitățile de învățământ vor putea să își aleagă singure dupa care vor funcționa.
Mai mult decât atât, școlile ar putea să decidă și numărul de ore dar și materiile pe care urmează să le predea.
Cel mai probabil va ramane la latitudinea directorilor de scoli numarul de cadre didactice care vor mai ramane sa predea.
Potrivit ministerului, vacanța de primăvară va fi fracționată din cauza perioadei în care vor avea loc Sărbătorile Pascale.
Așadar, vacanțele elevilor vor fi programate astfel:
- vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021),
- cea intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021),
- vacanța de primăvară, Paştele Catolic (2 – 11 aprilie),
- Paştele Ortodox (30 aprilie – 9 mai),
- vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022)
Elevii din învăţământul primar şi preşcolar vor beneficia de vacanţă în perioada 24 octombrie, după finalizarea cursurilor, până luni, 2 noiembrie.
Comenteaza