„Noi am adoptat măsură după 25 octombrie. Se pot face cereri de reeșalonare. Ordonanța de Urgență va fi publicată în Monitorul Oficial astăzi sau mâine”, a anunțat premierul.
Joia trecută, Guvernul Orban a aprobat aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, se arată într-un comunicat trimis de Ministerul Finanțelor Publice.
Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităților fiscale oferite corespunzător situației sale fiscale.
Pentru acordarea eșalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior.
c) să nu se afle în procedura insolvenței;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor 25și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
Pot beneficia de eșalonarea simplificată și debitorii aflați în insolvența pentru obligațiile curente născute după declararea stării de urgență, dar și cei care au eșalonare la plată conform Codului de procedură fiscală.
Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (față de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere).
Debitorul poate solicita modificarea eșalonarii prin includerea în eșalonare a obligațiilor născute după acordarea eșalonării la plată de 2 ori pe perioada eșalonarii.
Dacă debitorul pierde eșalonarea, poate solicita menținerea acesteia tot de 2 ori.
Potrivit comunicatului anterior menționat, există o serie de avantaje aduse de această măsură, astfel:
- este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgență, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020;
- este o procedură simplificată de acordare a eșalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgență. Față de procedura normală de acordare a eșalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura și documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eșalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente.
- termenul de soluționare este mult diminuat – 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situației fiscale a debitorului;
- se suspendă executarea silită pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul eșalonării la plată;
- nu se constituie garanții, ținând cont de termenul scurt de acordare eșalonării la plată (12 luni), de situația dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităților financiare mult diminuate față de perioada anterioară intrării în starea de urgență, precum și de necesitatea susținerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activității;
- nu se consideră a fi restante obligațiile bugetare pe perioada eșalonării la plată;
- pe perioada eșalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată;
- debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, modificarea eșalonării la plată prin includerea în eșalonare a obligațiilor ce constituie condiție de menținere a valabilității acesteia;
- debitorul poate menține eșalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eșalonare.
Comenteaza