Sub un slogan cu răsunet, PSD a reușit să păcălească botoșănenii atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare, începând deja să-și arate adevăratele intenții prin hotărârile pe care le iau pe plan local și județean și refuzând orice fel de colaborare întru interesul public.
Consilierii județeni PSD, în frunte cu președintele Doina Federovici au refuzat CATEGORIC astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Botoșani, să acorde stimulente financiare și profesorilor care au pregătit elevii olimpici, deși există excedent în bugetul județului.
Este vorba despre proiectul de hotărâre nr. 150/09.12.2020 pentru Aprobarea Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor care au obținut rezultate de excepție la olimpiadele și concursurile școlare județene, la care consilierii județeni PNL au adus modificarea ca și profesorii îndrumători să primească stimulente financiare, lucru de altfel, legiferat în art. 111 din Legea 211/2017. Asta înseamnă că instituția Consiliului Județean are baza legală pentru a recunoaște și meritele profesorilor care au pregătit elevii olimpici, însă PSD NU A VRUT! Nu înțelegem această atitudine a consilierilor județeni PSD de a refuza un drept legal și moral al unor cadre didactice care și-au pus la dispoziția elevilor merituoși timpul și energia pentru a-i pregăti în obținerea unor rezultate excelente. Le amintim domnilor de la PSD că județul Botoșani nu este moșia dumnealor, iar votul dat de botoșăneni trebuie să le fie crez în desfășurarea activității în cadrul Consiliului Județean.
Deși inclusiv Inspectoratul Județean Școlar Botoșani a transmis că pentru a asigura un corp profesoral bine pregătit și a susține și motiva performanța este nevoie ca deopotrivă elevii și profesorii să fie stimulați și recompensați, dna președinte al Consiliului Județean împreună cu colegii săi nu au dat doi bani pe meritele profesorilor îndrumători.
Mai mult decât atât, grupul consilierilor județeni PNL au propus inclusiv majorarea cuantumului stimulentelor financiare pentru elevi, lucru refuzat din nou de către PSD. Așadar, cu o majoritate confortabilă, PSD și-a dat din nou arama pe față și demonstrează că nu îi pasă de botoșăneni!
Propunerea PNL | Hotărârea majorității PSD |
1. Pentru elevi Locul I- 500 lei Locul II- 400 lei Locul II- 300 lei 2. Pentru echipaje/echipe/formații Locul I- 200 lei/elev 3. Pentru profesori 1.000 lei indiferent de numărul de elevi pe care îl pregătește | 1. Pentru elevi Locul I- 400 lei Locul II- 300 lei Locul II- 200 lei 2. Pentru echipaje/echipe/formații Locul I- 150 lei/elev 3. Pentru profesori NU EXISTĂ |
Comenteaza