Apelul meu public către autoritățile locale pare că este tratat cu indiferență de cei ce ne conduc județul, asemeni cum sunt ignorați toți cetățenii care întâmpină diverse probleme și caută cu disperare soluții din partea aleșilor locali și județeni. Din păcate, odată ajunși pe fotoliile lor confortabile nu se mai complică cu ascultarea cetățeanului de rând, așa cum se pozau frumos în campaniile electorale pe rețelele de socializare . Practic, așa cum bine zice o vorbă românescă, „s-au văzut cu sacii în căruță”și au uitat de problemele botoșănenilor. Comunicarea și apropierea față de cetățeni trebuie să fie în permanență, nu doar o dată la patru ani de zile!
Lipsurile sunt foarte multe în județul nostru și se pare că nimeni nu are niciun plan de redresare economică, financiară sau o îmbunătățire a nivelului social de trai. Mi se pare că autoritățile botoșănene nu par interesate să se implice cu adevărat în dezvoltarea și modernizarea acestui județ.
Citeam zilele acestea într-o postare în care o persoană din mediul privat încerca prin „puterea exemplului” să atragă atenția asupra curățeniei precare în care se află orașul. Asta înseamnă că Primăria Botoșani nu își face treaba prin instituția pe care o are în subordine privind acestor sector de activitate, care se ocupă cu curățenia și îngrijrea orașului nostru. Mă întreb dacă avem astfel de instituții doar pentru a le oferi locuri de muncă membrilor de partid sau pentru a le oferi botoșănenilor condiții civilizate de trai, care înseamnă și un mediu curat și îngrijit, mai ales că taxele pentru salubritate nu sunt chiar cele mai mici?
Deși unii oameni politici consideră că dacă s-a încheiat campania electorală și s-au văzut pe posturile mult visate, nu ar trebuie să mai iasă public , ci să stea intr-o profundă adormire timp de patru ani de zile, le garantez eu că se înșală. Legătura cu cei care te-au ales nu trebuie să se piardă, ci din contra, trebuie să o consolidezi, pentru a demonstra că ți-au dat votul cu folos.
Ceea ce vreau să transmit, opiniei publice, e că atunci când am intrat în politică, primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a mă implica alături de alți colegi în cauze umanitare. Am făcut tot posibilul să ajut pe cei care aveau nevoie de ajutor. Sentimentul de apartență mi-a dat senzația că mă aflu în locul potrivit alaturi de oamenii potriviți pentru a face o schimbare. Mi-am dorit cu adevărat să pot schimba ceva în municipiul Botoșani.
Cred cu tărie că botoșănenii merită o viață mai bună, un oraș mai bun. Acest lucru îl văd în puterea și implicarea unor oameni din mediul privat, ca și mine de altfel, sau din partea celor care reprezintă diferite ONG-uri sau Organizații care au ca scop întrajutorarea familiilor, copiilor, bătrânilor nevoiași din societatea botoșăneană.
Mă bucur că pot să fiu alături de ei și să ajut. Chiar dacă oamenii din partidele politice și cei din conducerea orașului mi-au arătat că sunt mai mult interesați de reușita unor proiecte cu un anumit interes și de poziția lor în partid, eu voi continua lupta pentru ca Botoșaniul și botoșănenii să aibă acces la un trai și condiții mai bune.
Deși, am fost atacat în spațiul public cu diverse lucruri inventate sau distorsionate pentru a mă denigra și a renunța la modalitatea mea de a face politică și de a fi aprope de cetățeni, ei bine,nu cedez și voi lupta în continuare pentru principiile mele, cu care am fost educat, de a-mi menține dorința dezvoltării județului Botoșani și a mă implica în cât mai multe proiecte pentru botoșăneni având alături doar oameni corecți, muncitori, care cred într-o viziune comună cu mine. Aceea că Botoșaniul trebuie să fie un oraș și un județ european în adevaratul sens al cuvântului.
Comenteaza