Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani informează populația că începând de luni, 18 ianuarie, Centrul de Vaccinare de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” este deschis cu o capacitate de 120 de programări pe zi iar de miercuri, 20 ianuarie, și cel din municipiul Dorohoi de la Sala de Sport din strada George Enescu nr. 53 cu o capacitate de 60 de programări pe zi. Persoanele peste 65 de ani și cei cu boli cronice au prioritate la vaccinare. Reamintim și categoriile care intră în etapa a doua a vaccinării:

(a) personal-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora

(b) personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești

(c) personalul din sectorul economic vital:

– procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume: panificație, lactate, carne, fructe și legume;

– uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– unități de producție, transport și distribuție gaze;

– unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– transport de persoane și mărfuri;

– noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

– comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;

(d) personalul din unitățile de învățământ și creșe;

(e) personalul poștal și din servicii de curierat;

(f) personalul cultelor religioase;

(g) personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi: reportaje în unități medicale;

(h) personalul din domeniul salubrității și deșeurilor;