Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a numit ieri in funatioa de administrator public al judetului pe Cristian NISTOR. Numirea nu are la baza un concurs de competente pentru ca lega da voie presedintelui CJ sa isi aleaga administratorul public de la sine putere.

Domnul Cristian Nistor va prelua funcţia de administrator public. Alegerea lui Cristian Nistor am făcut-o în urma unor lungi
analize în care am ţinut cont de mai multe criterii de performanţă. Domnia sa, ca manager al Grupului de Acţiune Locală (GAL) Valea Başeului de Sus, o asociaţie formată ca un parteneriat public privat între mai multe administraţii publice locale din zona Săveni şi operatori privaţi cu scopul de a facilita accesul la fondurile europene, a demonstrat că este un bun profesionist, având în cele două cicluri de
nanţare, 2007-2013 şi 2014-2020, un grad de absorbţie de 100%. Principalul său obiectiv va acela ca, împreună cu specialiştii din cadrul Direcţiei de Dezvoltare – Promovare a Consiliului Judeţean, să identice axe de nanţare, să scrie proiecte şi să atragă fondurile europene pentru a dezvolta în ritm accelerat judeţul Botoşani”, a declarat Doina Federovici