Conform Ordonanței de Urgență nr. 84 din 2020, Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate (POAD) , finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane presupune acordarea de pachete cu produse alimentare și cu produse de igienă persoanelor aflate în situație de vulnerabilitate.
Conform actului normativ menționat mai sus, persoanele ce vor beneficia de acordarea pachetelor cu produse alimentare și de igienă sunt cele pentru care a fost stabilit dreptul la venit minim garantat, acordat în conformitate cu Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, cele care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, prevăzută de Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, persoanele încadrare în gradul de handicap grav sau accentuat, dar și persoanele ce se află în situații critice de viață, ce prezintă risc major de excluziune socială.
La nivelul comunei Mihai Eminescu au fost primite un număr de 471 de pachete cu produse. Distribuția se realizează în două tranșe:
- prima tranșă, care in prezent este finalizata, presupune distribuirea pachetelor către persoanele beneficiare de venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiilor;
- în a doua tranșă se va intocmi o lista suplimentara, in limita numarului de pachete disponibile, urmand ca acestea sa fie distribuite către persoanele încadrare în grad de handicap grav sau accentuat si catre persoanele aflate în situații deosebite de vulnerabilitate.
Fiecare pachet cu produse, conține următoarele:
- Igienă: Fiecare pachet va conține șase tipuri diferite de produse:
- periuțe de dinți ambalate individual (5 bucăți);
- pastă de dinți (4 tuburi de câte 75 ml);
- săpun lichid (1 recipient de 500 ml);
- șampon pentru copii (1 recipient de 800 ml);
- șampon pentru adulți (1 recipient de 500 ml);
- detergent granule pentru rufe colorate (1 pungă 900 g)
- și detergent granule pentru rufe albe (1 pungă 1800 g). În pachetul cu produse de igienă sunt în total 14 produse.
- Alimente: Fiecare pachet va conține 12 tipuri diferite de produse:
- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);
- mălai (4 pungi de 1 kg);
- paste făinoase (2 pungi de 400 g);
- ulei (4 sticle de 1 l);
- zahăr (2 pungi de 1 kg);
- orez (4 pungi de 1 kg);
- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g),
- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);
- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);
- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);
- gem de fructe (1 borcan de 360 g);
- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g). În pachetul cu ajutoare alimentare sunt în total 38 produse.
Perioada de distribuire pentru persoanele care se incadreaza pe lista suplimentara se va desfasura in perioada 03 martie – 10 martie 2021.
Comenteaza