Toate bune și frumoase pentru primarul nostru, domnul Cosmin Andrei, întrucât el nu se află într-o asemenea situație, gândind foarte detașat, din moment ce a declarat că pentru a realiza astfel proiecte de investiții, botoșănenii trebuie să înțeleagă că trebuie să facă unele sacrificii. Serios? Pe seama copiilor de grădiniță? Pe seama actului educational? Sincer nu cred că se merită aceste sacrificii, când ne gândim că e vorba de sute de copii, care deja au fost sacrificați de această pandemie creată de Covid-19.
Domnule primar, o administrație eficientă constă în găsirea unor soluții viabile astfel încât cetățenii să nu sufere din cauza măsurilor pe care autoritatea publică locală le hotărăște atunci când demarează un proiect de investiții.
Înainte să anunțați închiderea celor două unități de învățământ și să panicați sute de părinți care muncesc din greu pentru a le oferi cele necesare copiilor lor, ar fi trebuit să veniți în primul rând cu soluții reale și concrete când vorbiți de relocarea acestor preșcolari, întrucât din ceea ce au declarat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani acest lucru ar fi imposibil.
Iar de îndreptarea părinților spre grădinițe private cred că nici nu poate fi vorba, gândindu-mă că puțini dintre acești părinți și-ar permite costurile unor astfel de unități de învățământ.
Botoșănenii v-au ales să faceți treabă în mod eficient și nu cu orice preț, mai ales când cei sacrificați sunt copiii. Normal că sunt de apreciat toate proiectele de investiții și mai ales dacă ne gândim la instituțiile de învățământ, dar să pui lacătul pe ușile unor grădinițe sau școli pentru un timp de 12 luni, doar pentru a fi moderne, la standarde europene, mi se pare destul de bizar…
Domnule primar, vreți să avem unități de învățământ cu condiții demne de secolul XXI și copiii fără educație? Eu nu cred că asta își doresc părinții care v-au votat și și-au pus speranța că vor avea un trai mai bun pentru copiii lor.
Leave A Comment