502 botoșăneni s-au imunizat în maratonul „Un vaccin, o vizită la Muzeu”!

502 botoșăneni au ales să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2 în maratonul „Un vaccin, o vizită la Muzeu” care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute pe Pietonalul Unirii, în fața Muzeului Județean. Acțiunea a fost organizată la inițiativa Consiliului Județean cu sprijinul Primăriei Botoșani, a Instituției Prefectului și a Direcției de Sănătate Publică.

Startul maratonului a fost dat de către președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, care s-a imunizat cu vaccinul de la Pfizer. „Așa cum am declarat încă de la începutul anului, consider că botoșănenii din grupele de risc trebuiau să fie cei care au avut primii acces la vaccin.  Suntem deschiși să repetăm aceste actiuni ori de câte ori este nevoie sau să sprijinim orice propunere care contribuie la creșterea procentului celor vaccinați, pentru a scăpa cât mai repede de restricțiile impuse de pandemia de Covid”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

În cadrul acțiunii „Un vaccin, o vizită la Muzeu” sau organizat două fluxuri de vaccinare, unul cu Pfizer și unul cu Johnson&Johnson. În aceste condiții, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 222 de botoșăneni au ales vaccinul de la Pfizer, iar 280 pe cel produs de Johnson&Johnson.

de |2021-05-31T10:18:44+03:0031 mai 2021|TOP NEWS|

Leave A Comment