Criza politică și guvernamentală în care se află în prezent România, arată indiscutabil cameleonismul alianței dezastrului care se numește USR-PLUS. În repetate rânduri formațiunile politice conduse de Cioloș și Barna au demonstrat concret românilor că nu-i interesează soarta și viețile lor, interesul lor fiind doar cocoțarea în guvern și în majoritatea parlamentară, respectiv în vârful bucatelor, ascensiunea lor fiind pur conjuncturală și bazată pe interese personale și clientelare.
În momentul în care au constatat că nu le mai sunt satisfăcute cererile și mofturile, au părăsit corabia și au căzut de cuviință să dea jos „guvernul lor”, adică executivul pe care tot ei l-au girat și susținut până acum, în buna tradiție balcanică a peșcheșului și hatârului. Cinică și totodată machiavelică această abordare din partea unei alianțe politice care a mințit românii tot timpul. Crunta realitate este însă cea din aceste zile, în care USR-PLUS și-a luat tălpășița din guvern, inițiind și o moțiune de cenzură la adresa acestuia. Că este vorba de un șantaj jenant sau de calcule politice proprii, nici nu mai contează. Gestul a fost făcut, iar penibilul acestuia trebuie să pună pe gânduri românii care și-au dat votul pentru aceste partide gonflabile .
Aceasta să fie „noua politică”, ei sunt noii oameni care schimbă în bine România? Ne rămâne doar speranța că nu, Doamne ferește! De la „fără penali” la „trădare în formă organizată” a fost doar un mic pas pentru Barna și Cioloș. Contează pentru user-iști și plus-iști interesul României? Deloc. „Reziștii” nu dau doi bani pe români, este un lucru deja demonstrat prin faptele acestora în tot acest timp. Tot ce „i-a mânat în luptă” a fost punerea în funcții-cheie a oamenilor lor și accesul la banii publici.
Aceasta este politica USR-PLUS, a cărei activitate este caracterizată prin narcisism, habotnicie și dezinteres. Sunt curios care este poziția adevărată a președintelui Iohannis, după marea dezertare a USR-PLUS de la guvernare și moțiunea de cenzură încropită braț la braț cu alianța AUR. Girantul „guvernului meu” nu ne mai spune nimic acum, seara, pe la ora 20 trecute fix? Desigur, și tăcerea este un răspuns. Concluziile sunt multiple, dar consider că este bine ca fiecare dintre români să judece după faptele acestor indivizi, respectiv acestor alianțe. În opinia mea, cele două partide nu sunt credibile și nu se califică să primească votul românilor, după ce au aruncat țara în actuala situație de criză, orice ar face și orice justificări ar mai găsi. Prin comportamentul lor, USR-PLUS, împreună sau separat, nu mai au ce căuta niciodată în Parlamentul României.
Laurenţiu Burlacu – Consilier Local ALDE, Comuna Lozna
Comenteaza