În data de 23 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani va găzdui Conferința de presă “2021 – Centenarul Feuerstein!” ce precedă amplasarea monumentelor ridicate în onoarea sa,   eveniment prin care marcăm 100 de ani de la nașterea Prof. Psihopedagog Reuven Feuerstein, originar din Botoșani. În aceeași zi, în  incinta Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” va fi dezvelit bustul personalizat ridicat în onoarea Prof. Reuven Feuerstein.

 

Preambul
           Anul acesta, celebrăm 100 de ani de la nașterea unui român pentru întreaga lume: Prof. Psihopedagog Reuven Feuerstein – considerat părintele potențialului uman și cel care a demonstrat Teoria Învățării mediate – originar din Botoșani (n. 21.08.1921, Botoșani – d. 29.04.2014, Ierusalim).

De ce pentru întreaga lume?

Prin prisma celei mai mari realizări a existenței sale: Metoda Feuerstein – pe care a creat-o în urmă cu mai bine de 50 de ani, Prof. Reuven Feuerstein a reușit să reabiliteze și să salveze copii cu dizabilități și adulți cu probleme cognitive,  emoționale și comportamentale.
Totodată, activitatea profesorului Reuven Feuerstein a fost încununată, de-a lungul vremii, prin numeroase premii și recunoașteri mondiale ale inovațiilor aduse în  dezvoltarea și încurajarea potențialului uman și în ceea ce privește psihologia dezvoltării si psihologia clinică. În anul  1992, statul Israel i-a oferit Premiul în Educație, în anul 2009 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa la o ceremonie care a avut loc la Universitatea Bar Ilan, în anul 2012, a fost nominalizat la  Premiul Nobel pentru Pace,  iar în 2014, a primit Medalia prezidențială post-mortem, realizări menționate peste timp în mass-media, la nivel mondial.

Metoda Feuerstein în România

Metoda care a schimbat mii de vieți, în peste 80 de țări, este reprezentată și în România de  Conf. Univ. Dr. Otilia Todor – alături de cei peste 500 de  mediatori Feuerstein  pe care i-a format de-a lungul vremii și care intervin și susțin cazuri de la cele mai simple până la cele mai complexe.  În anul 2008,  Otilia Todor, a înființat la Brașov, în onoarea profesorului Reuven Feuerstein – Asociația Feuerstein Deschide-ti mintea!

 

Centenarul Feuerstein

În 21 august 2021, s-au împlinit 100 de ani  de la nașterea profesorului Feuerstein, ocazie cu care Asociația Feuerstein Deschide-ți Mintea a întreprins o serie de evenimente menite sa celebreze personalitatea și activitatea de cercetare a profesorului Feuerstein. Activitățile organizate în România s-au derulat  încă de la începutul acestui an și au constat în:

  • susținerea de conferințe si prelegeri pentru specialiștii în educație și psihologie și pentru părinți;
  • desfășurarea în școlile din peste 15 orașe din Romania  a orelor de Învățare mediata cu Metoda Feuerstein pentru aproximativ 1500 de copii cu scopul reechilibrării emoționale si a dezvoltării cognitive.

 

 

Cel mai emoționant și încărcat de semnificație moment  pentru comunitatea Feuerstein din Romania și din întreaga lume  îl reprezintă dezvelirea bustului Profesorului R. Feuerstein în incinta Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani . Aducem mulțumiri Primăriei Botoșani, Inspectoratului școlar județean  Botoșani și nu în ultimul rând conducerii Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, care au făcut posibilă , așa cum susține fiul profesorului – Rabinul Rafael Feuerstein –“ închiderea cercului istoric și întoarcerea  Metodei Feuerstein acasă, acolo unde a fost născut și educat  tatăl meu“.

De asemenea un loc special și aleasă recunoștintă aducem doamnei Prof. Maricica Haimovici și Prof. Univ. Dr. Lea Yosef din Israel și psihologului clinician Dr. Nistor Becia din Marea Britanie, care au contribuit la dezvoltarea și răspândirea Metodei Feuerstein în Romania.

 

Evenimentul din 23 septembrie, din Botoșani, este organizat de Asociația ”Feuerstein – Deschide-ți mintea!” din Brașov, în parteneriat cu  Institutul Feuerstein din Israel, ESD Psihoconsulting și Centrul  de Dezvoltare Personală Otilia Todor,  S.C. TEMAD S.A , Instituțiile  locale și  de învățământ din orașele Botoșani și Brașov: Primăria Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Botoșani, Casa Corpului Didactic din  Botoșani,  Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională din  Botoșani, Liceul Pedagogic Nicolae Iorga din Botoșani, Facultatea de Psihologie și Științele Educației Brașov, Universitatea „Spiru Haret” și Mediatorii Feuerstein din România.

La eveniment vor participa reprezentanți ai EFPA, Federația Europeană a Asociațiilor Psihologilor, reprezentanți ai Insitututlui Feuerstein din Israel, reprezentanți ai comunității locale, psihologi și mediatori din țară și din strainatate.

 

Vă adresăm invitația și, în același timp, rugămintea de a fi parte dintr-unul din cele mai însemnate proiecte ale noastre, în anul Centenarului Feuerstein – un an plin de valoare pentru tot ceea ce a fost Reuven Feuerstein care continuă să existe printre noi datorită Metodei pe care ne-a lăsat-o moștenire și care a schimbat mii de vieți.

Prof. Feuerstein este poate cel mai eminent om de știință evreu-român din secolul 20. Nu este de mirare că a fost nominalizat pentru Premiul Nobel. Un om care nu numai a studiat, ci este printre puținii care pot spune că au înființat o ramură științifică nouă. Un om credincios, modest și iubitor de oameni și în special de copii.

 

 

Cu mulțumiri și aleasă prețuire,
Conf. Univ. Dr. Otilia Todor.
+40 766 434 866