Comunicat ALDE: „Spitalele din România BUBUIE la propriu , iar în secțiile de terapie intensivă vine moartea, nu salvarea !”

48 de români și-au pierdut viața arși de vii, în ultimii 2 ani, pe paturile spitalelor din Constanța, Piatra Neamț, București și Cluj.

Sperau să se vindece de COVID, sistemul de sănătate putred, pe care l-au avut în grijă nu mai puțin de 34 miniștri, i-a învins, însă.

Blestemul spitalelor care ard ca torțele în loc să vindece și să dea șanse la viață e consecința directă a celor mai grave două boli de care suferă România: MISERUPISMUL ȘI PĂRELNICIA.

Miniștri ai Sănătății cu nume pe care nu și le mai aduce nimeni aminte și-au dat cu părerea, s-au înfruptat din roadele funcției și apoi și-au făcut pierdută urma. Alții, mai recent, ne-au spus că sistemul sanitar românesc are de toate, că nu e nevoie de transferuri în străinătate, în timp ce pacienții mureau cu zile. Alții ne-au spus, în fața tragediei, că “Suntem vinovați toți din această țară”.

Nu ne-a spus nimeni, vreme de 30 ani:

DE CE NU s-a construit niciun spital nou de stat?

DE CE NU a început niciodată MAREA REFORMĂ din Sănătate?

DE CE avem mereu ZERO VINOVAȚI pentru dramele care se întâmplă în sistem și care transformă România în Africa tribală, atunci când e vorba despre infrastructură medicală?

DE CE nimeni nu a fost preocupat vreodată cu adevărat să oprească EXODUL MEDICILOR, cărora statul român le-a plătit școlarizarea și specializările, pentru ca apoi, după plecarea acestora peste graniță, să rămână fără atât de multă competență în actul medical?

DE CE niciodată, nici măcar în pandemie , SĂNĂTATEA nu a fost PRIORITATEA ZERO a vreunui Guvern, iar sistemul nu s-a scuturat de manageri cu carnet de partid, cu semnătura cărora s-au risipit (furat?) fonduri de sute de milioane de euro?

Imaginile pe care le-am văzut , cu pacienți întinși pe caldărâm la Spitalul din Constanța, sunt imaginea României suferinde, care își numără morții prin spitale.

Nu COVID-ul ne omoară, ci sistemul putred, tolerat de cei care încă mai au de împărțit prada, într-o țară neguvernată.

 

ROXANA TURCANU , presedinte ALDE Botosani

de |2021-10-04T07:41:29+03:004 octombrie 2021|TOP NEWS|

Leave A Comment