Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru verificarea măsurilor impuse de autorități, în zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA.

 

Astfel, în acest week-end, pe raza întregului județ au fost organizate mai multe acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind verificate peste 350 de persoane, peste 200 de mijloace de transport și controlate 80 de locații de interes.

 

Echipele de control au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7.400 de lei, pentru nerespectarea restricțiile privind deplasarea pe timp de noapte și pentru nerespectarea obligației de a purta mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu.

 

Purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate localitățile în care incidența cumulată la 14 zile a depășit 6/1000 de locuitori, atât în spațiile închise cât și în spațiile deschise, iar persoanele vaccinate nu sunt exceptate de la această măsură.