Directorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, a murit, luni, la Spitalul Județean de Urgență Suceava din cauza complicațiilor suferite ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2. Din cauza unor alergii si a altor complicatii de care suferea, Carmen Steiciuc a ezitat sa se vaccineze.

Anunțul a fost făcut pe pagina de socializare a instituției teatrale sucevene.
Carmen Steiciuc era o prietena a culturii botosanene fiind nelipsita de la evenimentele importante din orasul nostru. Ultima interactiune a fost in urma cu o luna, cand, impreuna cu actorii si conducerea Teatrului Mihai Eminescu au socializat la zilele cetatii in Suceava.

Carmen Veronica Steiciuc a condus Teatrul Municipal „Matei Vișniec” de la constituire.

Carmen Veronica Steiciuc a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2005 a devenit membru în Ordinul Poeților Mantelaţi din Torino-Italia.

Carmen Veronica Steiciuc a obţinut Marele Premiu „Nicolae Labiş” la Suceava în 1991, Premiul Ambasadei Franţei în România „Arthur Rimbaud” – 1992, Premiul I la concursul „Tudor Arghezi” de la Târgu Jiu, 1992, Premiul „Cele mai frumoase poeme de dragoste”- Bucureşti, 1991, Premiul I la concursul „Moştenirea Văcăreştilor” – Târgovişte, 1991, Premiile „International Poet of Merit” acordate de Societatea Internaţională a Poeţilor din Washington D.C., SUA, 1998, 1999 şi 2000, Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2004 – volumul „Poeme de religii diferite”, Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru Poezie pe 2004 – volumul „Poeme de religii diferite”, Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2005 – volumul „Cu o pereche de aripi noi” şi Premiul pentru poezie religioasă la Concursul „Natale Oggi” – Torino, Italia, 2007.