Anunțul a fost făcut marți seară de către purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, care a precizat că Dan Vîlceanu va conduce, din partea PNL, echipa de negociere cu ALDE. Din echipa PNL vor mai face parte Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.
  • “Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este şi motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE”, a susținut Ionuț Stroe.

 

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a fost înființat în iunie 2015 prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator, fiind condus de către Călin Popescu Tăriceanu.
Primele alegeri la care a participat ALDE au fost localele din 2016, când s-a clasat pe poziția a treia, după PSD și PNL. În urma alegerilor legislative din același an, ALDE a reușit să intre în Parlament, iar după votul din 11 decembrie 2016 a intrat la guvernare alături de PSD.
În octombrie 2020, ALDE și Pro România au anunțat că vor fuziona pentru a candida împreună la alegerile parlamentare. După decizia de a fuziona, Călin Popescu Tăriceanu și alți membri ai ALDE au demisionat din partid.
Cele două partide au candidat împreună la alegerile legislative din decembrie 2020, dar nu au reușit să treacă de pragul de 5% pentru a intra în Parlament.
Presedinte ALDE in Botosani este Roxana Turcanu, fost deputat. Ea este si primvicepresedinte la nivel national. Cel mai probabil in urma negocierilor o parte din membrii din conducerea ALDE Botosani se vor regasi in structura BPJ al PNL. Exista posibiliatea ca actualul presedinte, Costel Soptica sa isi piarda majoritatea din BPJ odata cu intrarea membrilor ALDE. In acest caz, prefectul Dan Nechifor nu va fi schimbat din functie si exista sansa ca in timp sa fie inlaturat din functie chiar deputatul Soptica.