Silegeanu ii da lectii primarului Andrei: „El ca și primar ales de botoșăneni nu știe care sunt doleanțele cetățenilor”!

Primăria Botoșani are excedent bugetar pe anul trecut și măriri de taxe și impozite pe anul 2022, dar încă nu are un plan concret al investițiilor!

Deși, în opinia mea, un primar cu viziune ar fi trebuit să aibă un plan de dezvoltare foarte  bine pus la punct pentru municipiul pe care îl conduce de peste un an de zile, ar fi trebuit să cunoască până acum toate lipsurile și toate necesitățile botoșănenilor, care așteaptă să simtă și să vadă mișcare și mobilizare cu adevărat, din partea edilului-șef.

Din păcate, nu văd semne prea mari pentru dezvoltarea municipiului Botoșani, și aici mă refer chiar la următorii trei ani de zile, cât i-au mai rămas domnului Cosmin Andrei, din mandatul de primar.

Ciudat e și modalitatea dumnealui de a conduce Primăria Municipiului Botoșani, și aici mă refer la răspunsul domnului primar, atunci când a fost întrebat de mass-media locală, „ce va face cu banii din bugetul pe anul 2022?”,  spunând că așteaptă răspunsul colegilor de la Investiții și apoi va face o consultare cu cetățenii.

Adică el ca și primar ales de botoșăneni nu știe care sunt doleanțele cetățenilor, nu are centralizate toate problemele identificate în campania electorală în care avea zeci de întâlniri cu botoșănenii? Sincer, mi se pare cel mai neinspirat răspuns dat vreodată de un primar. Mai ales că, domnul Cosmin Andrei a făcut ceva vechime ca și viceprimar al municipiului Botoșani, deci problemele urbei noastre clar ar fi trebuit să le fi știut. Nu înțeleg de ce mai trage de timp și nu vine în fața cetățenilor cu un număr mulțumitor de obiective pentru investiții, pentru dezvoltare și pe care să le prezinte public, pentru a se apuca efectiv de treabă întrucât peste trei ani va trebui să aibă proiecte inițiate dar și finalizate, dacă va dori un nou mandat de edil-șef al municipiului Botoșani.

Din moment ce a inițiat la finalul anului trecut, proiectul de mărirea taxelor și impozitelor cu 20%, m-aș fi așteptat ca domnul primar, Cosmin Andrei, să aibă un plan foarte clar, pe care care noi, cetățenii, să-l putem vedea pentru a ști ce se va face cu acea mărire, pe care o resimțim cu toții în acest an, care e oricum destul de dificil din punct de vedere financiar, întrucât avem suficiente măriri la energia electrică și gaz, precum și creșterile prețurilor din industria alimentară.

Eu, unul, știu doar de două mari proiecte la Primăria Municipiului Botoșani, respectiv reabilitarea căii  de rularea a tramvaielor, care oricum e suspendat în aer, întrucât se ia în considerare renunțarea la acest proiect european, și reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu, pentru care urmează să fie anunțată în luna februarie firma care se va ocupa de lucrarile de reabilitare, ce vor fi demarate după semnarea contractului.

În condițiile în care noi, ca și cetățeni, facem eforturi să ne plătim taxele și impozitele la timp, pentru a contribui la buna funcționare a activității Primăriei Municipiului Botoșani, am vrea să știm ce va face și Primăria Botoșani, la rândul ei, în anul 2022 pentru botoșăneni, care sunt următoarele proiecte pentru dezvoltarea municipiului nostru? Asta dacă se știe în prezent, de vreo investiție mai serioasă…

de |2022-01-24T07:14:51+02:0024 ianuarie 2022|TOP NEWS|

Leave A Comment