Afirm acest lucru cu tot riscul că voi fi criticat de mulți dintre cei care au urmărit cu mare interes emisiunea de duminică seară de la Pro TV, în care noi, botoșănenii, am fost prezentați ca și cum am trăi într-un județ uitat de lume, în care nimeni nu a ridicat un pai în ultimii 30 de ani.
Nu pot să accept că ceea ce s-a transmis întregii Românii este 100% adevărat, pentru că știu că se întâmplă și lucruri bune în județul nostru, dar nu au vrut să le scoată în evidență pentru că dacă erau prezentate și acestea, nu se mai realiza audiența dorită.
Au filmat doar ce au vrut ei pentru a ieși senzaționalul. Știm cu toții că mass-media asta vinde în prezent, doar ce e negativ și conflictual, părțile bune se prefac că nu există! Ideea este că pe noi ca și județ nu ne reprezintă doar comuna Dimăcheni, care a fost prezentată în cadrul emisiunii ca un exemplu de delăsare și dezinteres din partea aleșilor locali, unde ce-i drept sunt multe lipsuri și nevoi.
Totodată, nu putem spune că în județul Botoșani doar un primar iși aduce aportul prin activitățile derulate în cadrul primăriei pentru dezvoltarea comunității unde a fost ales de cetățeni, așa cum ni s-a prezentat în emisiune, prin singurul exemplu pozitiv, la Primăria Orașului Săveni.
Sunt de părere că dacă se evidențiază doar partea negativă ca să se facă audiență, îi ignorăm astfel pe primarii care fac tot ceea ce depinde de ei, din punct de vedere administrativ, pentru a atrage proiecte europene pentru utilitățile necesare, de gaz sau apă și canalizare și nu numai.
Spre exemplu, primarul orașului Ștefănești a accesat proiecte cu fonduri europene și fonduri guvernamentale în valoare de peste 31,4 milioane euro.
La comuna Mihai Eminescu au filmat un om pe stradă care critica primarul, care culmea se temea că dacă îl vede primarul că vorbește despre el. Ori, acest primar atât de criticat de cei de la PRO TV, aș vrea să știu cum a reușit să obțină voturile majoritare din partea cetățenilor din comuna Mihai Eminescu (nu doar un mandat), dacă nu era un primar apreciat pentru activitatea din cadrul Primăriei, poziționând astfel comuna la un nivel superior în județul Botoșani.
Nu contest faptul că NU suntem un județ super dezvoltat cum este Bihorul, dar nici nu suntem un județ în paragină! Avem în derulare proiecte importante pentru Botoșani, de mult așteptate de botoșăneni, cum ar fi drumul strategic, sau modernizarea drumului Tg. Frumos- Botoșani, avem fabrici importante, care aduc plus-valoare județului nostru, care oferă locuri de muncă botoșănenilor, nu doar în confecții, avem primari capabili care fac poduri, rețele de apă și canalizare, alții care aduc autobuze electrice etc.
E adevărat că Botoșaniul a stagnat în cei 4 ani de zile în care la conducerea Consiliului Județean a fost un alt președinte din partea PSD, dar în prezent lucrurile s-au pus în mișcare și rezultatele le vom vedea în viitorul apropiat. Sunt convins că suntem în direcția cea bună.
Ce-i drept, dubii am în privința Teatrului Mihai Eminescu, care pare a fi un proiect ghinionist, pentru noi ca și cetățeni, dar și pentru primarul care se ocupă de el, întrucât niciunul nu a găsit soluții pentru a mișca lucrurile spre direcția favorabilă de a continua lucrările de reparații și modernizare. Suntem într-un punct mort de câțiva ani cu acest proiect și acest lucru ne-a adus pe toți la exasperare.
…și nu pot uita nici de proiectul cu modernizarea liniei de tramvai, care de asemenea, este o mare pierdere pentru noi, dacă se va renunța la implementarea acestuia.
Cei de la Pro TV au uitat să menționeze și să arate României că în județul Botoșani se fac și lucruri bune, că nu avem doar 70 de firme , sunt mult mai multe, iar noi nu suntem la polul sărăciei. Consider că dacă suntem cumva marginalizați din punct de vedere geografic, nu înseamnă că suntem chiar și cel mai sărac județ din România.
De ce nu au venit la mine, că sunt cel mai mare reciclator din zona Moldovei? Le arătam investițile care se fac in județul Botoșani. Nu poți afirma că noi avem doar confecții și nu sunt locuri de muncă. Ați putut observa cum un tânăr prezentat în emisiune refuză să-și caute un loc de muncă, dar solicită primarului ajutor social. Consider că în ziua de azi, cine vrea să muncească are și ce pune pe masă, cine nu, se plânge doar că statul nu a făcut nimic pentru el.
Slavă Domnului, locuri de muncă sunt în Botoșani, doar oamenii să-și dorească să muncească , nu doar să aștepte ajutorul social de la primărie.
Eu iubesc județul Botoșani și vreau să avem speranța că principalii lideri politici vor colabora constructiv pentru cetățenii care i-au susținut, la un moment dat, pe fiecare dintre ei.