Dezvoltarea municipiului Botoșani stagnează pentru că decidenții nu își înțeleg responsabilitățile, prioritatea acestora fiind interesul partidului dătător de funcții, în detrimentul corectitudinii și eficienței administrative. Oamenii care acționează în acord cu cerințele trasate politic nu sunt capabili să producă schimbări utile comunității, pentru că directivele nu țin cont de nevoile cetățenilor, decât în măsura în care acestea pot fi capitalizate electoral.

Partidul stabilește cine dobândește demnitate publică și tot partidul poate anula acest statut. Este cercul vicios care determină letargia instituțiilor de stat. Consiliul Local al municipiului Botoșani este format din 23 de membri, însă inițiativele individuale pot fi numărate pe degetele unei mâini, iar votul se aliniază aproape întotdeauna cu opinia liderilor de grup sau cu matematica funcțiilor împărțite politic.

Cei 11 aleși social-democrați apasă butonul indicat de colegul primar, fără obiecții, fără comentarii sau sugestii, fără interpelări. O singură dată s-a încălcat această regulă, când s-a dezbătut achiziția Casei Ankele, iar fostul viceprimar Marian Murariu a adus în vedere probleme tehnice și juridice. În toate celelalte ședințe, grupul PSD a prezentat omogenitatea și obediența unei turme de oi. Cei doi membri USR sunt o opoziție vocală, dar se dovedesc a fi ușor de înduplecat pentru a-și menține colegii de partid prin consiliile de administrație ale unor societăți subordonate. Altfel nu se explică susținerea unor proiecte impuse de primar, după ce combat public inițiativele respective, așa cum s-a întâmplat în cazul hotărârii de dezafectare a infrastructurii de tramvai de pe Primăverii. Grupul PNL este ceva mai eterogen, însă păstrează linia trasată de partid. Opoziția pe care o fac liberalii se axează pe denigrarea oricărei inițiative a actualului primar și pe elogierea fostului edil Cătălin Flutur, deși acesta intenționează să schimbe culoarea și să migreze spre ecologiști. Într-o situație aparte se află viceprimarul Liviu Toma, cel de care depinde majoritatea, într-un cvorum complet sau într-o proporționalitate a absențelor, când taberele nu se înțeleg. Funcția lui poate fi revocată cu acordul a două treimi din plenul Consiliului Local. Aceasta este explicația prezenței sale fantomatice în cadrul deliberativului, a lipsei de interpelări, sugestii, a exprimării în ton cu scopurile PSD, pe care probabil îl percepe drept colacul de salvare în 2024.

Mecanismul poate fi înțeles și din discursul consilierilor referitor la activitatea desfășurată de companiile municipalității. Liberalii au manifestat empatie față de Eltrans în perioada în care manager era Victor Ivănescu, dovedind exigență și ridicând pretenții după ce PSD l-a impus pe Andrei Turcoman. Exemplu este comentariul lui Maricel Maxim privind murdăria de pe autobuze. Idem în cazul societății Modern Calor, al cărei manager este criticat de grupul PNL de fiecare dată când apare ocazia. De cealaltă parte, social-democrații care, nu demult, își manifestau virulent nemulțumirile față de cele două companii, odată cu impunerea unor conduceri pe linie de partid au devenit orbi, surzi și muți. În aceeași logică, dacă PSD reușește să acapareze și Locativa SA, va prezenta societatea ca pe un bun purificat de duhuri rele. Chiar dacă angajații rămân aceiași, iar funcționarea nu se modifică structural, evaluarea performanței se va face în cheie politică.

Pentru a putea face administrație, ocupantul unei demnități publice trebuie să dezbrace haina politică și să cântărească fiecare alegere prin ochii miilor de oameni care au învestit încredere în el. Pentru a putea schimba sistemul, e necesar să se detașeze de acesta. În lipsa curajului de a-și expune viziunea și de a-și susține inițiativele, cu riscul de a-și pierde statutul, politicianul nu devine decât mercenarul unui joc patetic, un pion într-o adunătură de piese lesne de înlocuit. Ceea ce decidenții par incapabili să înțeleagă este modul în care comunitatea măsoară calitatea acestora. Ca indiciu, durata mandatului este irelevantă.

Dacă deciziile sunt luate în acord cu interesele de grup, iar demnitatea publică se află la mila partidului și a negocierilor, nu mai găsesc sensul depunerii unui jurământ de învestire. Tot ce se rostește în ceremonia respectivă se șterge din memoria aleșilor la prima răstire a liderilor, astfel că cetățenii plătesc pentru o scenetă ridicolă. E zadarnic să sperăm la civilizație, dezvoltare, performanță, când decidenții devin complici în ticăloșie, iar instituțiile sunt teritorii pe care își înfig steagul, pe rând, partidele politice.