Nu mica i-a fost mirarea jurnalistului de Botosani cand in dimineata zilei de 3 mai, anul curent, a gasit la usa cand se pregatea sa iasa din casa, un pachet destul de voluminos. 3 mai este ziua presei si toata suflarea ziaristica sarbatoreste. 

Pachetul continea: o bucata de carne, cateva rotite de cascaval de diverse feluri, o sticla cu vin, o agenda si 10 oua. Pe pachet, frumos aranjata sub o fundita, o carte de vizita ii trezi intereseul jurnalistului din Botosani. 

„Multumesc pentru tot!”

Acesta era mesajul de pe cartea de vizita, nesemnat, scris caligrafic cel mai probabil de mana unei secretare. Ziaristul a realizat in acel moment ca traieste in intruchiparea proverbului: „Dupa fapta si rasplata„, si ca de fapt continutul pachetului reprezinta valoarea sa in bani, in acord cu munca prestata. 

Evident, randurile de mai sus sunt o plasmuire, dar care nu era departe de adevarul deranjant. Care mai este valoarea presei in Botosani? Se masoara valoarea dupa numarul de like-uri de pe facebook? Dupa numarul de contracte cu institutiile de stat sau primariile? Se masoara valoarea in suma de bani la negru pe care unii politiciani o deconteaza lunar la unii jurnalisti? Daca nu asa, cum se masoara ea?

Botosaniul este un oras plin de institutii de presa. Numai cine nu a vrut nu a devenit „mogul” media. Care s-a priceput care nu s-a priceput si-a trantit un site si e patron de presa. Nu tu redactor sef sa te bata la cap si sa iti explice cum sa scrii si sa documentezi un material, nu tu secretar general de redactie, nu tu departament de publicitate. Mogul e mogul pentru ca stie sa le faca pe toate: el e si director si red.sef si SGR si agent de publicitate si reporter. Iar politica editoriala, e specialitatea lui.

Asta impreuna cu banii aruncati de politicieni la negru au dus la scaderea dramatica a valorii presei locale. Degeaba mai exista institutii de presa serioase gen Monitorul de Botosani (care pana la urma a format intr-un fel sau altul pe mai toti jurnalistii locali). Exista si o vorba, care totusi are un sambure de adevar: „esti prost daca nu ai trecut si pe la Monitorul”, pentru ca intr-adevar acolo se invata meserie. Pentru ca politicienii, in micimea lor platesc ca presa sa consemneze doar ce vor ei. Mai noi, sub forma de comunicate, isi scriu singuri articolele. Pentru ca tot timpul si din ce in ce mai multi jurnalisti se grabesc sa le publice, pe bani de-o bere, evident.

Pagubit este cititorul care nu mai este beneficiarul unei informatii corecte care sa reflecte adevarul asa cum este el. Cititorul este pus acum fie la gandire, ca sa isi dea seama de realitate, fie la indobitocire, asa cum vrea platitorul. Lantul trofic al informatiei este mult simplificat: platitor-scriitor-cititor. Documentarea/Deontologia, in cele mai multe cazuri lipsesc. Cu un oras de amibe in ceea ce priveste infomatia, nu e de mirare ca in adiministratie si politica se intampla numai nenorociri. Orasul este practic in faliment, drumurile sunt farmate aproape peste tot, cainii vagabonzi din ce in ce mai multi iar mizeria la ea acasa.

Pentru ca de pilda, nu este o stire ca Soptica cu doua soboruri, unul de preoti si unul de politicieni sfintesc un contor. O stire este ca Soptica impreuna cu doamna…..si domnul…. au adus gaz metan intr-o comuna chiar de ziua primarului. Normalitatea este privita acum ca un eveniment. Taiem panglici si dam comunicate cand astupam o groapa. In acest caz, presa locala a primit o palma de la media nationala unde mai exista jurnalisti care stiu sa deosebeasca ridicolul si prostia de „eveniment”. 

Din pacate, acesta este adevarul: foamea a transformat jurnalistii in scribi si cronicari. „Cainele care pazeste democratia” a imbatranit, i-au cazut dintii si latra numai cand are stomacul gol. In rest, sta cuminte in lant, privind cu burta umflata cum hotii satului isi rotunjesc averile si-si angajeaza familiile. Si, ca un reflex conditionat, stie ca nu mai primeste nimic de mancare daca scoate vreun sunet.

Pana la urma, aceasta tacere a mieilor din presa este tot in defavoarea cetateanului care in lipsa de informatii, ia de bune tot ceea ce i se serveste. Si la examenul final, adica la vot, ajunge nepregatit, neinformat, nedocumentat. Si pune stampila pe cei care fac in patru ani mai multe poze prin oras. Promovarea unor non valori pentru sume infime chiar jignitoare este un sport national in presa. Este valabil peste tot. Diferenta este de sume, intre presa locala si cea nationala. Intititiile serioase, credibile, le numeri pe degete. In Botosani doar pe degetele de la o mana. Pentru ca, visul oricarui jurnalist din Botosani este sa ajunga cu salariu la stat. Unii au reusit, altii sunt pe cale, altii nu. Insa pentru asta trag la caruta intereselui personal, facand concesii peste concesii, in dauna informatiei corecte.

La multi ani colegilor mei din presa, la multi ani celor care chiar sunt jurnalisti si care intr-un fel sau altul reusesc sa dribleze presiunile politice si noncomunicarea politicienilor! La multi ani in special celor care se simt jurnalisti si fac aceasta meserie cu placere, la fel ca in prima zi.