Vesti faine! Pe 8 aprilie se lanseaza in Botosani AIBAG,  un atelier de design si productie ce are in spate un concept inedit.

Este vorba de cu totul altceva decat productia in serie obisnuita, specifica fabricilor de confectie sau incaltaminte. La AIBAG se  lucreaza genti si accesorii din piele in mod sustenabil, punand accent pe folosirea rationala a resurselor.

In acest sens, vorbim despre o fabricuta ce practica o transparenta totala in ce priveste procesul de productie. Linia de design este semnata de Alexandra Irinciuc, designer din Botosani cu o experienta de 10 ani cunoscuta pentru lucrarile expuse la Romanian Design week, iar firma este administrata de Medeea Chisalita, fondatoare Facefood, antreprenor cu o vasta experienta.

Intreaga echipa Aibag asteapta doamnele, domnisoarele dar si domnii la sediul lor din Strada I.C.Bratianu nr 18, langa casa Silion pentru a sarbatori impreuna debutul pe piata. Se anunta a fi un eveniment chic, nu vor lipsi sampania, gustari si cadouri pentru invitati. In acelasi cadru, atelierul isi va prezenta spatiul de lucru, produsele, dar si tendintele anului in materie de accesorii din piele.

Asadar, amatorii de produse locale, de frumos si mai ales de piele sunt asteptati pe 8 aprilie intre orele 11 si 22 la evenimentul de lansare al brandului autohton AIBAG.